Cioburi de oglindă

madalinaroman post on January 17th, 2018
Posted in CÂND SCRIU...

Momentele grele pe care le traversam au menirea de a ne schimba? Nici acum nu știu dacă e o regula valabila pentru toți… știu doar că ar trebui ca fiecare final de an să ne pună în fața unei oglinzi, în care să vedem un om mai bun decât cel pe care l-am văzut la începutul anului.

Am avut un an plin. Plin în stări despre care, altă dată, doar citeam. Și încercam să empatizez.

Dacă sunt un om mai bun, după ultimele 12 luni scurse, habar n-am. Cert e că m-am privit în oglindă și mi-am dat seama că nu sunt nici pe departe omul care aș fi crezut că sunt. Mi-am descoperit limite și neputințe, frici și gânduri ermetice, pe care nu le pot încă sparge sau îndepărta, ca pe o minge de volei. Mi-am descoperit bariere. Și furii. Și încapereri create în mine, din care uneori nu vreau să ies.

Mi-am dat seama că am ajutat prea puțin, m-am implicat prea puțin, m-am deschis prea puțin, m-am izolat prea mult. Nu-mi pun întrebarea dacă e bine sau rău, căci am depășit, sper, nivelul la care lucrurile se fac după manual. SPER…deși nu sunt convinsă, pentru că, în continuare, mă raportez la un bine și la un rău despre care știu că-s relative și, poate, total greșite. Poate chiar inversate, în realitatea altcuiva.

A face bine din suflet sau din rațiune: iată detaliul care ne diferențiază de sfinți.

In continuare fac bine selectiv, din moralitate, nu din convingere. Cumva, sunt împăcată cu asta, deși simt că s-a cimentat zidul dintre rațiune și simțire. Ciudat. Este tocmai zidul pe care aș vrea să-l sparg, în mii de bucăti.

Cert este că am învățat să Mulțumesc mai mult. Și asta nu prentru că aplic tehnica recunoștinței sau a atracției universale. Am citit o carte despre asta, acum câteva luni. Am citit-o, am crezut-o cumva, cu crezul meu de suprafață (sau cel puțin mi-am putut-o explica, în mod rațional), apoi am început sa o pun la îndoială,  cu necrezul meu ascuns pe dedesubt.  Mi-am dat seama ca mi-e greu să aplic “legea”, când tocmai viața oferă, uneori, palme prea dure pentru a mai putea rămâne în partea zen a lucrurilor. Mi se părea ușor ipocrit să te trezești dimineața și să mulțumești, în eter, pentru ce n-ai, ca și cum ai avea, în convingerea că vei avea. Și totuși…într-o zi, mulțumirile au venit firesc. Au țâșnit din gânduri și mi-au adus zâmbet.

Am simțit atunci că fericirea (mea) înseamnă această stare de recunoștință nemanifestată, în loc de “iuhuu-ul” zgomotos, și că liniștea, pentru mine, înseamnă să același “Mulțumesc”, rostit în loc de “Doamne, ajută-mă să…”.

Cred că am învățat să mă văd, să mă conștientizez, să mă plac pe alocuri (sau, cel puțin, să știu că trebuie să fac toate lucrurile astea) și să știu unde să depun eforturi de îmbunătățire. Sau poate că nici nu trebuie să depun eforturi…schimbările vin firesc, atunci când trebuie. Probabil…

Am reușit să fiu conștientă de moment. NU tot timpul, însă, poate pentru prima dată, anul trecut am simțit bucuriile momentului ca pe un dar. Obișnuim prea mult să trăim într-un viitor în care le vom face pe toate, pentru care strângem, economisim și pentru care “acum” e doar o perioadă de tranzit. Poate tocmai de-asta am descoperit cât de fantastic este să te trezești, conștient, în mijlocul unei clipe și să spui “acum îmi e bine”. Nu mi se întâmplă des, dar e un început.

Am învățat să găsesc sursa fricilor mele, fără a le împărtăși în jur. De câte ori le văd, în jur, încerc să le transform într-un balon de săpun pe care îl țin în mâini și îl arunc în aer. Încă îmi opun rezistență, nu le pot sparge, dar măcar le pot trimite puțin mai departe..

Am învățat sa mă joc. Și să-mi fac timp pentru joacă. Sunt mamă. Mi-am dat seama câtă bucurie îți pot aduce lucrurile mărunte: frământarea unui aluat, servirea ceaiului dintr-o cană frumoasă, o baie cu sare parfumată, dialogul cu animăluțele de companie, întinsul rufelor sau, cel mai important, privitul copilului, în timp ce doarme. Pentru că a conștientiza momentul înseamnă a te bucura de viață, de posibilitatea de a alege ce vrei să faci în timpul tău.

“Iesi din zona de confort!” Un sfat atât de des întâlnit… Nu mai cred în el…

Azi cred că nimic nu se face la comandă, după sfaturi universale. Nu trebuie să ieși din zona ta de confort, dacă nu simți nevoia să faci asta. De cele mai multe ori, schimbarea vine când ești în perfectă armonie cu tine și nu în conflictul generat de îndemnurile heirup-iste.

Stai acolo unde te simți în siguranță. Doar așa vei putea construi temeinic!

Sunt recunoscătoare pentru fiecare moment din viața mea, pentru că fiecare dintre acestea m-au adus azi în fața acestei oglinzi: în care văd un om imperfect, care știe, însă, ce ar trebui să îndrepte. Dacă voi reuși sau nu…voi vedea, poate, anul acesta.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *