La primul dans

madalinaroman post on November 30th, 2014
Posted in Cand Mamicesc...

Sanjela-grphx--art--baby--painting--mother_large21 de săptămâni și o simt dansând în interior. Fără putere, încă, dar tenace. Micuță, discretă și tăcută, pierdută în propriile gânduri și preocupări, fericită că e lăsată să se joace singură în ”camera” ei, fără să o bată nimeni la cap. E…ca mine…

Miniatura mea. Minunea noastră.

Crește acolo, în burtică, fără să îmi provoace nicio supărare, fără să îmi dicteze pofte absurde sau să-mi impună grețuri, fără să mă manipuleze, ca pe o marionetă, prin amețeli sau isterii, prin bucurii iluzorii sau melancolii siropoase, prin râsete nervoase sau episoade enervante de plâns.

Conviețuim perfect și o ador, pentru că mă protejează mai mult decât este cazul. Sper să-i pot întoarce favoarea aceasta în fiecare zi a vieților noastre.

Minunea mea. A noastră.

Grijile nu încep în ziua în care ți se naște copilul, ci în ziua în care afli că a început să crească acolo, în tine. Bucuria veștii ține puțin. Crește rapid, te umple și te înalță, dar apoi se transformă într-un covor din care ies, pe rând, visele, speranțele, temerile, nesiguranțele…

”Va fi bine?”, „Va fi normal?”, „Va fi sănătos?”. Toate întrebările acestea te biciuiesc adesea, fără milă. Și cel mai greu e că nu poți da libertate deplină avalanșei de gânduri, nu le poți transforma în cuvinte și urla afară, ori de câte ori ai simți nevoia, pentru că, în fond, nimeni nu-ți poate răspunde. În plus, nu ești singura gravidă din lume și nu ai dreptul să-i oprești pe ceilalți din ritmul lor, cu temerile tale.

Fiecare rezultat al analizelor care nu se încadrează în parametri, fiecare tăcere prea lungă a medicului care analizează atent ecranul ecografului, mijind ochii misterios, fiecare lucru încă nevăzut încă pe ecografie…totul devine motiv de spaimă. Și de rugăciune.

Grijile nu încep abia în ziua în care îți ții copilul, pentru prima data în brațe, ci mult mai devreme. La fel și iubirea!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *