Cum termini un OM?

madalinaroman post on December 6th, 2014
Posted in Cand Mamicesc...

6447213_f520Orice copil e începutul Omului care urmează să devină…

Să începi un om este ușor: puțină planificare (sau deloc), puțină sincronizare cu momentul fiziologic propice, puțin efort și voință (dacă, la un moment dat, totul devine o cursă contra-cronometru și deja pierzi dulceața spontaneității) și mult ajutor de la Doamne-Doamne. Iată rețeta care dă, de cele mai multe ori, rezultate. Gata!

Când mă gândesc că am început un OM, mi se strânge stomacul de emoție, pentru că simt că lucrurile pornesc în galop, abia acum.

Habar n-am ce înseamnă să fii părinte, cu ce o să încep, cum o să continui, ce voi face în momente de panică… cert este că știu că trebuie să ajut un omuleț, să ajungă mare. Să-l pregătesc pentru societate aceasta și, mai ales, să fac ceea ce trebuie pentru ca societatea să poată lua ceva bun de la el și să nu se mai îngreuneze cu încă o nulitate.

Cum termini un om și, mai ales, când?

Sunt convinsă că nu e greu să hrănești un copil după un program prestabilit, astfel încât corpul lui să se dezvolte armonios și corect însă…mă refer la celălalt gen de hrană: la cea spirituală, informațională, afectivă… Poate fi acesta supus unui program? Cum reușești să nu cazi în tentația de a-i da copilului tău același fel de “mâncare” doar pentru că tu, ca părinte, consideri că este cel mai bun?

Cum reușești să-i spui unui copil “NU”, dar să-i lași libertatea de a face cea mai bună alegere? Cum îl veghezi, fără să crească chircit de umbra ta autoritatră sau, dimpotrivă, cum îl ghidezi fără să îi lenevești instinctele, pentru a nu învăța să se bazeze, în permanență, pe ajutorul tău?

E ușor să începi un om, dar cum reușești să îl termini, astfel încât să fie pregătit pentru viață, dar fără să devină un mister pentru tine?

Și totuși, oare e bine să-l “termini”? Oare a termina un om nu înseamnă doar a-l umple cu propriile tale resurse (sau cu ceea ce alegi că este mai bun să îi oferi) și a-i induce ideea propriilor lui limite? Nu există, oare, riscul de a crea un mini-tu saturat, după chipul și asemănarea ta? Oare acest lucru nu l-ar face rigid și inadaptabil noilor schimbări din societatea care, la un moment dat, va trebui să se avânte?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *