În umbra fără-aşteptărilor

madalinaroman post on April 2nd, 2013
Posted in CÂND SCRIU...

ImageÎmi pare c-au trecut ani de când, în urlet de Vama Veche, scriam că am descoperit formula magică a fericirii: “fără aşteptări”. Să îi laşi pe cei din jur să se manifeste în splendoarea fiinţei lor, căci oamenii sunt frumoşi aşa cum se arată, neşlefuiţi încă de şmirghelul constrângerilor pe care – conştient sau nu – l-am putea impune asupra firescului lor. Numai aşa, neconstrânşi de cercul dorinţelor noastre, cei ce contează ne vor rămâne alături o cale lungă.

Am afirmat mult timp – cu naivitatea curajului pe care numai iubirile nebuneşti şi scurte ni-l pot da – că lipsa aşteptărilor într-o iubire este cheia sau însăşi calea către fericire.

Fals. Neasumat. Laş?

…sau poate doar…naiv?

Habar n-am…

…şi totuşi…

…azi cred că adevăratul curaj, în iubire, este să plăsmuieşti aşteptări şi să le îmbraci în forma asumată a cuvintelor rostite. E nevoie de forţă să le naşti, să le creşti frumos – cu capul în nori, dar cu picioarele înfipte în realizabil – şi să le dai culoare şi contur viu, căci ce altceva sunt aşteptările, dacă nu proiecţia propriei vieţi, în viitor?

A avea aşteptări de la ceilalţi nu este decât dorinţa mascată – şi nicidecum egoistă – de a-i avea lângă noi în acest viitor imprevizibil. Dorinţa…ca ei să se poată ridica la nivelul acestei proiecţii futuristice şi să-şi găsească locul firesc nu doar în visul plăsmuit, ci în realitatea noastră ce va să fie. Aşteptările, în fond, nu sunt decât încrederea pe care o punem în mâinile celui iubit. Sunt şiragul de chei de la propriile noastre porţi şi dorinţa ascunsă ca el (sau ea) să-şi dovedească măiestria în a le deschide, căci altfel cum am putea consolida o viaţă în doi, dacă nu prin şlefuirea colţurilor noastre, unele de altele, până la întrepătrunderea lor firească?

E nevoie de inteligenţă să ştii ce să aştepţi, de forţă să-ţi asumi propriile aşteptări şi de curaj să le pretinzi. Tabloul frunzelor purtate de vântul vieţii, deşi are nuanţele romantice ale visului şi sunetul atrăgător al sirenelor, poartă cu sine mirosul volatil al zădărniciei…deci perspectiva unei vieţi la întâmplare nu mă îmbracă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *