Nu contează ce alegeri faci. Important e să poţi trăi cu ele.

madalinaroman post on July 1st, 2015
Posted in CÂND SCRIU...

OLYMPUS DIGITAL CAMERAM-am trezit cu o poftă nebună de scris, cum n-am mai avut de mult. Poate și pentru că am ținut blogul inactiv ceva timp sau poate pentru că m-am întâlnit de curând cu un vechi prieten, cu care obișnuiam să mă pierd în discuții fără concluzii, până ne uita timpul. Am vorbit despre fericire.

Banal.

Evaziv.

Eliptic.

Clișeizat.

Frumos!

L-am întrebat ce-l face fericit și mi-a spus simplu: “Viața! Și 11 lei, cu care o să-mi iau câte o pâine pe zi, în următoarele 11 zile”. Am simțit răspunsul ca pe o gură de aer pe care uitasem, de ceva timp, să o iau.

Mi-am amintit cum uităm să trăim. Cum înghețăm în așteptare. Sau într-o falsă indignare, judecând de la distanță acțiunile altora, dar ascunzându-ne, de fapt, sub o lașă pasivitate. Pentru că unii, pur și simplu, nu știu cum să trăiască.

Nu toți. Ar fi tragic… Marea majoritate, însă.

Aș vrea să-mi pot șterge „straturile” cu care m-am îmbrăcat de-a lungul timpului sau care s-au depus fără să le conștientizez, din educație, din cărți, din netrăiri, din religia coercitivă, pe alocuri greșit înțeleasă, din frici sau dezamăgiri, din fericiri trecătoare. Din jur.

Dacă am putea reveni la origini, am gândi mai mult cu inima. Am fi mai aproape de Dumnezeu, indiferent sub ce formă îl percepe fiecare. Ne-am conștientiza forța. Și frumusețea.

Cred că l-am incriptat pe Dumnezeu. Din ce în ce mai mult, din ce în ce mai barbar, l-am închis în nişte limite meschine, adaptate înţelegerii noastre rudimentare, deşi la nivel declarativ afirmăm că el este nelimitat.  Lipsa noastră de înţelegere a acestei “nelimitări” ne-a impus să-l percepem ca pe dascălul lui Creangă, care ne “invită” pe Calul Bălan ori de câte ori ne prinde că vânăm muşte cu ceaslovul.

Am avut și eu, mult timp, perioadele mele de indignare. Pe alocuri, încă le mai am. Aș vrea să le scutur.

M-am întrebat adesea de ce unor oameni lipsiţi de scrupule sau de moralitate (asta, bineînţeles, raportat la sistemul meu subiectiv de referinţă, ceea ce nu face neapărat să am dreptate sau să etichetez corect), drumurile parcă le sunt line şi lipsite de piedici. De ce de-a lungul istoriei, criminali în serie, politicieni corupţi, conducători malefici, idioți (sau doar deviaţi de la axa normalităţii) au avut uşurinţa de a merge mai departe şi de a-şi duce planurile la îndeplinire.

În partea cealaltă a balanţei, de ce oameni aparent inofensivi, cu principii morale, cu “frică de Dumnezeu”, cum obişnuim să spunem admirativ, şi-au trăit propriile drame, unele terminate în mod tragic.

Şi atunci m-a izbit răspunsul pe care, deocamdată, îl consider cel mai pertinent: ni s-a dat capacitatea de a influenţa mersul lucrurilor în viaţa noastră, de a ne pava singuri direcţiile cu spini sau cu flori, fără să o ştim, chiar. Probabil că suntem, într-un fel, responsabili de realitatea pe care o creăm şi avem putearea să o construim (voluntar sau nu), după dorinţele şi, respectiv, fricile noastre.

Secretul cred că e unul singur: echilibrul interior, care diferă de la individ la individ, de la percepţie la percepţie, de la “moralitate” la “moralitate”, indiferent între ce limite se afla aceasta. (In fond, şi moralitatea diferă de la perioadă la perioadă și are o mare doză de subiectivism, fiind doar un instrument folosit pentru evitarea anarhiei.)

Ceea ce vreau, de fapt, să spun este că ne îndepărtăm (sau suntem îndepărtați) tot mai mult de noi înșine, de esența noastră. Uităm să privim în noi, să fim “egoiști” în sensul frumos al cuvântului, să ne (pre)ocupăm de propriile nevoi și de propria fericire. Uităm că scopul nostru suprem este fericirea. În schimb, avem tot mai des tendința să ne punem întrebări despre acțiunile altora și despre buna funcționalitate a balanței lor. (Ce au dat, ce au obținut? E corect sau nu? Dacă da, de ce da, dacă nu, de ce nu?)

Cred că ceea ce ne scapă, pentru a fi cu adevărat în echilibru cu noi, este înțelegerea faptului că nu contează ce alegeri faci, atât timp cât poţi trăi cu ele. Atât timp cât ele îţi dau atitudinea de învingător şi încrederea că ești bine pe drumul ales, cât îţi ţin conştiinţa împăcată, cât te stabilizează ca individ şi nu te împrăştie în mii de bucăţi, în mii de gânduri, în mii de regrete.

Cum ajungi aici? Nu ştiu… Cred că totul ţine de rapiditatea cu care decidem să ne dezbrăcăm de straturile artificiale despre care vorbeam, pe care le-am lăsat să ne îmbrace de-a lungul timpului.

Chinul imens al neînţelegerii ordinii universale este doar al celor care se îmbracă în haina unei moralităţi personale, subiective, (sau) a unei educaţii riguroase, (sau) a unei lipse de curaj de a trăi, (sau) a unei lipse de responsabilitate în asumarea alegerilor, (sau) a unei falsităţi faţă de propria persoană (pentru că aceştia din urmă sunt cei care se mint pe sine cum că doar o versiune a realităţii – morală, principială, corectă – i-ar face fericiţi și nicidecum o alta, pe care aleg să o condamne dar care se dovedește a fi plină de satisfacții, pentru alții).

De fapt, nu am făcut altceva decât să-L încriptăm pe Dumnezeu tot mai mult, în loc să ne folosim de ştiinţă, de inteligenţă şi de instinct pentru a-L înţelege mai bine, pentru a-L decodifica. Ne-a dat darul vieţii. Şi al alegerilor. Ne-a dat scopul în sine de a ne căuta fericirea, iar noi optăm, în schimb, să o amânăm prin viziuni strâmte. Limitate de frică.

Laşitatea ne-a făcut să-L transformăm pe Dumnezeu în paravanul în spatele căruia ne ascundem. Ne punem masca idioată a falsei smerenii şi judecăm alegerile altora, considerand ca pasivitatea noastră trece drept moralitate sau piosenie.

Uităm să ne bucurăm de viața. De cei 11 lei care ne oferă o pâine pe zi, timp de 11 zile.

Oamenii fericiţi sunt cei care îşi asumă alegerile şi trăiesc cu ele, în armonie. Oricare ar fi ele, pentru că asumarea înseamnă echilibru, iar echilibrul oferă forţă.

E nevoie de forţă să trăieşti fericit. Fără măşti.

E nevoie de forţă să te dezbraci de straturi şi să fii onest. ONEST!

Onest faţă de tine. Cu tine. In tine. Numai aşa nu va mai fi nevoie să depui eforturi pentru a fi onest cu ceilalţi, pentru că totul va veni firesc, de la sine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *