Oamenii săgeți

madalinaroman post on July 7th, 2014
Posted in CÂND SCRIU...

sagetileM-am jucat într-o zi cu reprezentările, imaginându-mi că oamenii sunt săgeți.

Ce ploaie de direcții!

Abia atunci mi-a venit ideea: este foarte posibil ca fiecare dintre noi să avem propria axă pe care ne desfășurăm viața, iar aceasta să nu fie dată de obiective, ținte sau direcții de acțiune. E mai mult o caracteristică a structurii noastre interne, a modului în care ne-am format ca indivizi, a stilului propriu prin care, trăind, amprentăm – mai mult sau mai puțin – lucrurile în jurul nostru.

Dacă inteligența face diferența între indivizi, atunci valorile sunt cele care fac diferența între caractere.

Tocmai de aceea, unii oameni sunt precum săgețile sinusoidale. Viața lor e un continuu ups&downs și sunt dependenți de acest carusel lipsit de consecvență și stabilitate. Acționează astfel în firescul propriu și își găsesc liniștea oscilând continuu între alegeri, fără asumare și fără statornicie. Cei de la polul pozitiv (îi numim astfel pe cei binecuvântați cu inteligență și valori împământenite), se adaptează cu rapiditate și fac față oricărei situații, în timp ce aceia de la polul minus, merg după cum bate vântul și sunt instabili din toate punctele de vedere.

Am toată admirația pentru cei din prima categorie: găsesc provocare în orice și nu se lasă dezechilibrați de imprevizibil. Dimpotrivă, sunt clădiți să reziste intemperiilor și fiecare slalom printre obstacolele vieții îi desăvârșește ca indivizi.

Cei de la polul opus sunt, însă, persoanele de care ar trebui să te ferești. Pentru ei, instabilitatea e literă de lege și fug de orice tip de responsabilitate. Nu sunt capabili de a lua decizii sau de a alege, asumat, o direcție. Conflictuali.

Alți oameni sunt precum săgețile orizontale. Pe cei de la polul superior i-am privit mereu cu simpatie, căci sunt cei pentru care viața are o singură direcție: înainte, în linie dreaptă. Nu se frământă prea des cu lucruri care au fost sau care pot urma și nu sunt tentați să urmeze cursul firelor care se pot despica în patru. Nu au obiective mărețe și nici frământări abrupte.

În funcție de limita educației și a bunului simț, pot fi de un snobism sfâșietor și de o superficialitate covărșitoare, dar cu toate acestea (sau poate tocmai de aceea), îi vei vedea experți în socializare. Paradoxal, au cele mai multe relații și cei mai puțini prieteni.

Inteligența le dă echilibrul. Prostia îi face meschini.

Cei din prima categorie îți oferă stabilitate și sentimentul de siguranță. Pe termen lung. Cei din a doua, formează albia de porci în care trebuie să ai grijă să nu aluneci niciodată. Superficiali.

Oamenii orizontali se văd ușor, fie că vorbim despre cei cu care poți porni, cu încredere, la un drum lung, fie că îi amintim pe cei care vor să pară ceea ce nu sunt, dar al căror traseu nu a cunoscut niciodată linia ondulată a dezvoltării personale.

Unii ți se arată pe de-a-ntregul, cu seninătate, alții sunt precum ochiurile de baltă, întinse și strălucitoare doar la reflexia soarelui, dar mlăștinoase în adâncuri. Măștile lor sunt contrafăcute, iar stilul grosolan în care acestea sunt confecționate se vede ca orice imitație prost realizată. Fake.

Nu e rău în a trăi pe orizontală, în condițiile perpetuării unor valori foarte bine întipărite și asumate. Pe orizontală, fericirea vine din lucruri simple și din statornicie, iar armonia e dată de consecvență.

Ajungem la săgețile verticale. Pentru oamenii întruchipați de acestea, viața se complică. Ei merg (uneori prea mult) în profunzime și forează până în adâncul lucrurilor, pentru că fericirea lor vine din căutarea permanentă, nicidecum din obținerea unui lucru concret. În egală măsură, mânați de un entuziasm, sunt cei care se aruncă după iluzii, cu cea mai mare ușurință.

Îi recunoști ușor. Se plictisesc des în grup, dar aproape niciodată cu ei înșiși, socializează greu, observă ușor, pentru că tot timpul încearcă să meargă în profunzime, în orice tip de relație pe care decid să-l înceapă. Selectează mult. Tranșează repede.

Trebuie lăsați să evadeze în asocialitate, căci numai din momentele cu ei înșiși își pot lua energia. Nu intra în viața lor cu bocanci, căci îți vor închide ușa. Ermetic. Sunt greu de urmat.

Partea bună e că nu sunt conflictuali. Se ceartă doar când simt că disensiunile pot fi constructive și conduc la împăcări solide. Când nu mai depun efort prin contraargumentare într-o dispută, semnul e clar: pentru ei, lucrurile se opresc acolo.

Trăiesc viața în salturi. Cei de la polul minus sunt oscilanți și instabili. Nu stau mult într-un loc și își găsesc scopul în mișcarea continuă. Cei de la plus devin conștienți de propriile carențe și fisuri. Cred că aceștia sunt singurii oameni pentru care entuziasmul este motorul care le pornește fericirea și care le dă energia pentru propriile căutări.

Intersecție: răscruce, perpendicularitate, opozabilitate, antagonie… Cam asta rezultă din intersectarea oamenilor care trăiesc pe verticală și cei care se întind, constant, pe orizontală. Aparent, nu au în comun decât punctul de intersecție, mult prea fragil pentru lungimea (probabil) infinită a brațelor propriilor lor axe. Și totuși, cele mai trainice împreunări vin din intersectarea celor care își duc viața pe axe diferite.

De ce?

Explicația rezidă tocmai în această intersectare: oamenii verticali, cu cei orizontali, dacă trec testul autosusținerii în punctul de intersecție, nu fac altceva decât să valideze un plus, căci din intersecția a două axe nu se formează, mereu, o răscruce sau o antagonie plină de forță, care să-i propulseze pe indivizi în direcții diferite, ci se poate naște un mare semn PLUS, indestructibil, fie și într-un singur punct: acela al numitorului comun.

Condiția ar fi ca amândoi să coabiteze în același pol…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *