Dilemele tăuraşului (sau) Scurt tratat de alimentaţie forţată

madalinaroman post on June 7th, 2014
Posted in CÂND SCRIU...

ftb202Dacă aş putea să aleg, aş vrea să fiu, uneori, Tăuraşul Ferdinand. Ştiţi voi, viţeluşul acela din desenul animat, desprins de realitatea din jur şi permanent preocupat cu adulmecatul florilor şi păşunatul lent.

Cred că e firesc să începi să mesteci mai cu grijă, după o anumită vârstă, mai ales când nu poţi alege alimentele sănătoase care îţi plac şi începi să mânânci cam ce ţi se dă.

Am văzut că oamenii se agită mult. Observ apetitul tot mai crescut pentru ascensiuni rapide, înfăşurate ca shaormele cu-de-toate-dar-fără-usturoi. (Normal, cui îi place să miroasă urât?). Nu spun aici că agitaţia e ceva rău în sine. Dimpotrivă, pledez pentru agitaţie la cote maxime, atunci când crezi cu adevărat că efortul tău duce către o finalitate plină de sens, măcar pentru tine. Am văzut singură că fără agitaţia (enervantă de-a dreptul pentru cei din jur) şi fără a-i împinge pe ceilalţi de la spate (mai ales când ai nenorocul să depinzi de livrabilele – mai mult sau mai puţin palpabile – ale unor terţi), nu ajungi prea departe, pentru că…nu toată lumea se agită cu folos. Unii sunt doar animatori, iar cel mai grav aspect e că sunt convinşi de importanţa propriului rol…. (dar n-am să chinui aici tastatura cu o analiză a lipsei lor de conţinut).

Totuşi, cum rămâne cu cei care se agită vizibil, în scenarii cu care se vede clar că nu se identifică? Aici mi-e mirarea…

Adică, mă refer la cei pe care (ştiai că) îi ştii şi pentru al căror raţionament aveai o profundă simpatie. Sigur, îţi mai vine inima la loc când le vezi sclipirea sarcastică în ochi, semn că încă au mâncat cu măsură din ceaunul comun (dacă tot vorbim de alimentaţie), însă, pe alocuri, devin atât de implicaţi şi credibili, încât te întrebi dacă nu cumva au renunţat la regimul sănătos de viaţă.

Probabil că atunci când sunt invitaţi la masă pe stomacul gol, chiar ajung să creadă că tochitura nu se depune şi, odată încercată, descoperă că nici gustul nu e atât de rău. Stau şi mă-ntreb cum o fi mai bine: să mănânci orice, în funcţie de sezon, sau să te scoţi cu “eu sunt la dietă”, riscând ca pe viitor să nu-ţi mai facă nimeni loc la masă?

Nu ştiu care e cheia de calcul. A caloriilor, evident… Matematica nu a fost oricum punctul meu forte, niciodată. Probabil că atunci când trebuie să intri la un regim obligatoriu, sănătos e să-l duci până la capăt, indiferent de ce conţine el. Apoi…vezi tu la ce diete apelzi, dacă mai vrei….

Este însă foarte posibil să-ţi placă, ceea ce e OK, atât timp cât eşti convins de beneficiile nutriţionale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *