CAMPANII, Nu sunt un Filtru - Campanie

A evita subiectele tabu în discuțiile cu copilul, nu înseamnă a i le scoate din minte

O mamă atât de veselă și relaxată, cum rar am văzut. De aceea o iubesc pe Alina și urmăresc ce frumos construiește relația cu Cris, fiica ei adolescentă, acum în vârstă de 12 ani. Mi-a plăcut mult modul în care Cris a fost, de mică, încurajată să petreacă timp în natură. Părinții au înscris-o în grup de cercetași, i-au luat cățel pentru ieșiri dese afară, însă, iată că timpul trece, cercetașii devin adolescenți, iar mrejele internetului își întind tentaculele către toți. Cum a gestionat această parte, am întrebat-o pe mama Cristinei care, de altfel, prin natura meseriei de jurnalist, petrece și ea, la rândul ei, foarte mult timp online.

Ce am învățat eu din relația lor?

– Internetul poate fi transformat în prieten de joacă, atunci când vârsta copilului o permite.

– EXPLICĂ! Fii tot timpul lângă copilul tău adolescent și răspunde întrebărilor lui. Dacă nu va găsi răspunsul la tine, îl va căuta în altă parte, iar sursele de informare pot fi în afara controlului tău!

– Putem permite accesul la internet și social media, în condițiile în care rămânem, discret, în spatele adolescenților noștri, pentru a supraveghea care sunt preocupările lor online.

– Umple-i adolescentului tău timpul cu activități care să-i placă și să-l atragă, fără a crea senzația că tu ești cel care controlează ordinea lucrurilor. Activitățile trebuie alese de comun acord, iar tu, ca părinte, încearcă să-i înțelegi și să-i încurajezi pasiunile.

– Lasă-ți copilul să experimenteze, să meșterească, să repare, să încerce. Experimentul (supravegheat) este parte a procesului de învățare.

– Nu evita subiectele tabu, chiar dacă tu consideri că nu este momentul pentru ele. În funcție de vârstă, copilul poate primi o explicație pe înțelesul lui, care să-i potolească, temporar, curiozitatea.

Iată și povestea Alinei.

Cu sinceritate, dacă la vârsta lor am fi avut internet, n-am mai fi ieșit nici noi afară, atât de mult timp, să jucăm ‘’frunza’’, ‘’coarda’’ și ‘’elasticul’’. În copilărie eram fascinați de televizoarele acelea Sport, foarte mici, iar cine avea o jucărie robotel, cu fir și baterii, era cel mai tare din cartier.

Tehnologia e de partea noastră atât timp cât o controlăm noi pe ea, și nu invers.

Cred că succesul în a folosi avantajele accesului la Internet stă în comunicarea sinceră și apropiată cu cei mici.

Noi n-am vrut să-i luăm Cristinei bucuria și ,,normalitatea’’ de a crește și de a deveni familiară cu tot ce înseamnă butoane, comenzi vocale, într-o generație în care totul e la un click distanță, doar că am considerat acest lucru ca fiind o anexă la ceea ce face în timpul zilei, constructiv, pentru ea.

I-am umplut timpul liber cu activități care-i plac (înot, cercetășie, mai târziu, călărie), dar i-am lăsat și ore de navigare, trăgând cu coada ochiului la ce vizionează, ce joacă și cu cine conversează. Și, mai ales, despre ce…

Accesul Cristinei la Youtube a fost prima noastră dovadă că nu vrem să ținem copilul ,,sub globul de cristal’’. Fiecare zi a venit cu Porția de ,,de ce-uri’’, pe toate temele, din toate domeniile. Ce caută pe internet? Orice! Copiii sunt ca sugativa! Primesc tot, decantează prin prisma a ceea ce văd și li se explică. Dacă nu li se explică, atunci internetul poate face mai mult rău decât bine.

N-am ascuns nimic, nu am denaturat lucrurile. La aproape tot ce a văzut, a avut parte și de o explicație pe înțelesul ei, din partea noastră.

A vrut să vadă cum se joacă alti copii? Ok, am lăsat-o, dar i-am explicat că e în detrimentul timpului în care s-ar putea juca ea.

A vrut să vadă cum se construiesc anumite lucruri? Ok, am urmărit tutoriale și am făcut și noi, acasă, sau am lăsat-o pe ea să meșterească. Așa i-am descoperit simțul estetic și practic.

A vrut să vadă cum se pregătesc anumite rețete, asta am făcut și noi, chiar dacă am afumat bucătăria și am irosit ingredientele. Experimentele fac parte din procesul de învățare.

A vrut să se joace online, am lăsat-o (i-am pus program de control parental pe telefon). N-au fost tocmai jocuri pașnice, de genul Snake și Soiltaire, ci unele cu personaje care mie îmi inspirau groaza. Se pare că e vânător de senzații tari. Am lăsat-o să ne povestească depre jocuri, despre cum percepe ea personajele și, trăgând linia, am ajuns să înțeleg mai bine modul ei de percepție. Noi n-am invocat personajul Bau Bau, niciodată.

Recent, la un curs de limbi străine, profesoara le-a recomandat un ANIME care avea subtitrarea scrisă în altă limbă. Animeurile au ceva ciudat, horror, iar una din colegele Cristinei, la vizionare, a început chiar să plângă. Cristina, nu! Face diferența între virtual și realitate și asta găsesc că e fantastic!

Da, a văzut și scene xxx și am avut discuții succinte, adaptate vârstei. Nu am aprofundat discuțiile pentru a nu da greutate subiectului, iar acest lucru a trecut ca oricare altul. Cum a ajuns să vadă o astfel de scenă? Iubește caii și, uitându-se la diverse filmulețe, pe youtube, a dat de unul al cărui subiect era ,,Monta’’. Am surprins-o vizionând o scenă explicită, dar nu am accentuat momentul. Am senzația că reacția noastră, de multe ori, pentru copii, contează mai mult decât orice explicații le-am da, pentru cele văzute.

Are 12 ani și era firesc să apară și întrebări specifice, pe tema sexualității (iar youtube are grijă să diversifice oferta, numai ca să te țină lipit de monitor și tastatură, și de la montă, la scene cu oameni a fost un pas), iar dovada a rămas în history (nu l-a descoperit, încă). De vedeo-urile cu persoane nu mi-a zis, dar am avut grijă să-i prezint și această realitate în așa fel încât să gândească sănătos și să poată face diferența între ce e bine, normal și firesc, și ce e vulgar, grosolan, excentric etc.”

Alina Decu, Jurnalist / Radio România

Campania “Nu sunt un filtru” by Mami pe Mătură/ www.madalinaroman.ro își dorește să focalizele atenția părinților asupra posibilelor riscuri ale „consumului” abuziv de social-media în rândul tinerilor, mai precis al utilizării filtrelor din aplicațiile foto, în mod agresiv, asupra propriului chip. Acest lucru mărește discrepanța dintre modul în care își doresc tinerii să arate și ceea ce văd, de fapt, în oglindă. De aici, riscurile depresiilor, ale neacceptării de sine, ale scăderii stimei de sine sau ale diminuării încrederii în sine.

Social media pune o presiune – grea, apăsătoare – pe umerii tinerilor care își editează trăsăturile chipului până când acestea răspund unor standarde nescrise, dar mereu prezente, ale postărilor. Schimbarea propriului chip, această operație estetică virtuală, a devenit noua normă a rețelelor de socializare. Ea adăpostește și hrănește așteptări nerealiste pentru frumusețea chipului și a corpului. Dacă, la început, fenomenul era practicat doar în rândul vedetelor, pentru fotografiile oficiale, acum toți tinerii au acces facil, gratuit sau pentru sume modice, la aplicații de editare a propriilor trăsături. Este foarte interesant – și de-a dreptul îngrijorător – până unde merg în modificarea propriului aspect.

Principala capcană a acestor aplicații este că ne fac copiii să arate bine (conform standardelor social-media), dar să se simtă rău, nesiguri și imperfecți, să se simtă în neconcordanță cu ei înșiși și cu imaginea reală, din oglindă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *