CÂND SCRIU..., Fun Facts

Atenție unde mergeți în vacanță!

Mare grijă unde mergeți cu copiii în vacanță! Îmi scrie ieri prietena mea, Daniela, să îmi povestească despre city-break-ul ei la Veliko Târnovo și să mai răsucească puțin cuțitul în rană, căci mama asta, subsemnată, n-a mai văzut beretă de vameș din toamna lui 2019.

„N-am dormit toată noaptea”, îmi scrie ea, și tocmai ce mă pregăteam să fac o glumă acidă, care să implice clarul de lună, căci fericiți sunt ăștia de pleacă în city-break-uri romantice, fără copii, și nu le pică ochii în gură de somn de la ora 21:34. Ca să nu mai spun că, deja, situația devenea un fel de experiment al lui Pavlov, căci eu, tocmai atunci, cu părul prins în Sfântul Elastic, cu pijamaua de „văduvă resemnată“ (asta am furat-o de la Bogdan Bob Radulescu la Colibița, că mi-a plăcut maxim), legănam pe picioare puiul mic, cu ochii cârpiți de somn, trezită de a 6 dimineața. În această ipostază mi s-a înfățișat imaginea Danielei, în rochiță vaporoasă, plimbându-se în miez de noapte pe străduțele din Veliko Târnovo (unde noi plănuim să ajungem abia peste o lună) și salivam abundent sub pofta vacanței.

„Păi bine, măi, Dani. Și nu puteai să nu îmi spui?”, mă frământă gândul invidios, când o aud pe Daniela venind cu detalii necerute: „Niște nesimțiți. Au ținut tot hotelul treaz. Se auzeau gemetele ei până la recepție. Erau chiar lângă camera noastră, perete în perete și au stat cu geamul deschis. N-am mai auzit așa ceva…”

Stai, că abia acum încep să percutez chinurile Danielei, iar ochii mei cârpiți încep să se mărească așa, ca cepele stropite cu îngrășământ, că deja mi-o imaginam cum fierbe în miez de noapte, dorind un nani-nani pe tărâm bulgăresc, în timp ce vecinii, nebunatici și dezlănțuiți, jucau șeptică.

„Hai, mă, chiar așa nasol a fost”? Trei secunde mai târziu primesc pe mess, de la Mata Hari Daniela, înregistrarea audio! 3.47 minute de dovadă concretă, incontestabilă, concludentă și plină de acuratețe a furcilor caudine pe sub care a trecut Daniela mea, în city-break-ul ei odihnitor la bulgari. Apăs play și se dezlănțuie urgia, îmi tresare inima, se trezește puiul abia adormit, o iau de la capăt cu nani-nani, legăn perna în ritmul „muzicii”, în disperarea de moment cu care nu nimeresc butonul să opresc sunetul. Doamna, pe fundal, țipa de ceasul morții (sau al învierii, dacă stau bine să analizez situația), bebe plânge, doamna geme, telefonul bipăie de la notificările Danielei. Îl ascund sub – ei, da, fund – că era cel mai aproape izolator fonic la care m-am gândit și dau să liniștesc copilul. First thing first.

Apoi… liniște. În telefon și pe pernă. Mă dezmeticesc și îmi mușc limba să nu râd în hohot nervos, imaginându-mi-o pe Daniela mea, încruntată și nervoasă, picior peste picior pe marginea patului, mișcând alert din gleznă, cum stă cu telefonul în mână și înregistrează delictul.

Revin la conversație cu gând să o întreb de ce a înregistrat, dar răspunsese înainte să formulez eu întrebarea: „Și, da. Am înregistrat! Că a zis bărbată-miu că dacă ăștia stau lângă noi, să nu creadă cei de la recepție că noi am făcut așa. Și-am scos telefonul să le dovedesc că nu eram noi. Să am dovadă, că nici măcar nu erau români”.

Păi sigur că nu erau români…. Noi, în general, alegem all-inclusive la bulgari și după multă papa – cât încape, cât cuprinde, cât se poate – ne retragem la nani-na, să fim odihniți pentru următoarea zi de all-inclusive.

Cu puiul adormit, nu mai am curajul să repornesc înregistrarea. Dar o forward-ez lui bărbată-miu, alt nedormit al casei, să se bucure și el tabloul auditiv. Așa împart eu, cu el, toate bucuriile, în afară de macaronși, marțipan și halva turcească. Evident că îi dau și scriptul, să nu creadă, cumva, că a primit un audio live de acasă, de la un smart phone atins neglijent. Am auzit că s-a mai întâmplat. Îl avertizez că urmează sunete cu puternic impact emoțional și că asta ne așteaptă în Bulgaria, dacă mergem.

„Se aud cinci palme pe fundal”, îmi scrie bărbată-miu, pe ton profesionist și analitic, după fix 3 minute și 47 de secunde. Jur că eu nu auzisem nimic dar, nah, fiecare cu altă școală, formatoare de scăriță și ciocănel fin.

„Da? N-am auzit”, zic… “Oricum… o prefăcută! Nu există așa ceva! În halul ăsta…”

„Da… Sigur au luat pastile!” zice și omul meu, să mă liniștească.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *