CÂND SCRIU...

Lecțiile sunt ascunse în fiecare durere. Chiar și în cele fizice.

Am ignorat mai bine de o săptămână durerea de braț, pe motiv că mereu, mereu e ceva mult mai important de făcut decât să iau în seamă o durere în cot. La propriu. Copiii, mailurile, scrisul, job-ul, ordinea, gătitul… orice altceva a avut mereu prioritate. Până când, de trei zile, n-am mai putut să dorm… Read More Lecțiile sunt ascunse în fiecare durere. Chiar și în cele fizice.

Cand Mamicesc..., CÂND SCRIU...

Mami, iartă-te, ca să poți crește!

Când diminețile mele încep cu ei doi, râzând și gândurind a fericire, fără griji, fără dileme și fără tristeți, mă cuprinde fericirea în starea ei pură, plină, așa cum n-am mai trăit-o niciodată. Acea senzație de prea-plin greu, dar greu bun. Acel greu revelator, care îți dă sensul și răspunsul la întrebări mute. Simt acel… Read More Mami, iartă-te, ca să poți crește!

Cand Mamicesc..., CÂND SCRIU...

Ziua lui “DA”  (sfat pentru mamele care cred că nu fac lucrurile întocmai bine)

Ați văzut filmul? “Ziua lui DA”? Acela în care doi părinți decid să ofere celor trei copii ai lor o zi în care să nu le interzică nimic. Practic, acceptă provocarea de a spune “da”, la orice. Faină comedie… Ieri am zis să mă distrez și eu, acasă, cu Ioana și Bogdan, și să adoptăm… Read More Ziua lui “DA”  (sfat pentru mamele care cred că nu fac lucrurile întocmai bine)

Cand Mamicesc..., CÂND SCRIU...

Ne creștem copiii cu multe jucării și multă seriozitate…

M-am trezit, acum câteva zile, cu Ioana lângă canapeaua pe care stăteam întinsă. Se îmbrăcase cu halatul ei de doctor și se încheiase – strâmb – la nasturi, în schimb fața îi radia de ghidușie. Avea, într-o mână, trusa de doctor (care trebuie oricum reînnoită de Moș Crăciun, că mare lucru n-a mai rămas din… Read More Ne creștem copiii cu multe jucării și multă seriozitate…

CÂND SCRIU...

Anii de grădiniță sunt ca mersul pe bicicletă: nu se uită niciodată

Aveam un săculeț alb, pe care mama îmi brodase conturul unei găletușe roșii, cu o floare galbenă. Sub găletușă era, tot în litere brodate, numele meu. Nu că aș fi știut să-l citesc, dar știam că asta scrie. Îmi agățam săculețul în cuierul comun, care se întindea de-a lungul coridorului, la semnul găletușei cu floare.… Read More Anii de grădiniță sunt ca mersul pe bicicletă: nu se uită niciodată

Cand Mamicesc..., CÂND SCRIU...

O ador

O ador.  Când își ia tutu-ul de “balelină” peste pijamaua cu dinozauri și vrea la plimbare.  Când îmi cere foarfeca mică și nu se mișcă din loc până nu transformă o coală A4 în sute de bucățele mici-mici, atât de atentă și de concentrată, de parcă ar face o operație complicată, pe arterele inimii.  Când… Read More O ador

CÂND SCRIU...

Un gând despre acum

Sub teroare, ne-am amintit că suntem oameni și ne-am mai liniștit, căci “oamenii sunt puternici” (ne-am zis): de neclintit ca stâncile – când se ambiționează; tari ca diamantele – când se îmbracă în armuri; curajoși ca pădurile – când înfruntă puterea furtunilor; nemuritori ca Pământul – când mâinile și mințile noastre se înfrățesc și fac… Read More Un gând despre acum

CÂND RECOMAND..., CÂND SCRIU...

Se (mai) poate trăi curat, în București? Sau lângă?

E o întrebare care sâcâie, nu-i așa? Aproape că trezește din amorțire toate frustrările pe care le avem vis-a-vis de poluare, gunoi, trafic, gunoi, noxe, gunoi, zgomot, gunoi, nervi (până la urmă și aceștia tot un fel de poluare sunt – a gândului, a spiritului, a stării de echilibru) și iar gunoi.  Poate că generațiile… Read More Se (mai) poate trăi curat, în București? Sau lângă?

CÂND SCRIU...

Mama

Sunt grăbită și pricepută la toate. Dar chiar la toate – bucătărie, mecanică fină, bătut cuie în pereți, reparații tehnice, croitorie, zugrăvit, pus gresie și faianță, fizică cuantică, șofat (ooo, mai ales șofat, în lipsa unui carnet care să ateste), tâmplărie, tinichigerie, informatică, reparat clanțe, pus murături. Despre toate îmi pot da cu părerea, în… Read More Mama

CÂND SCRIU...

Lucrurile-care-nu-se-spun

“Vreau să scriu o carte despre tăcere. Despre lucrurile pe care oamenii nu le spun.” (Virginia Woolf) Cred că undeva, pe drumul spre civilizare(?), am pășit pe terenul lui “nu-se-spune”. De atunci ne autocenzurăm vorbele până la mutilarea simțurilor, pentru că tot ce rămâne nedomesticit de cuvinte, crește sălbatic în suflet. Am fost modelați (cel… Read More Lucrurile-care-nu-se-spun

CÂND SCRIU...

Tăceri

Mi se pare mie sau devenim tot mai tăcuți, odată cu anii? De cele mai multe ori, cuvintele încep să se oprească în gât până când, pur și simplu, pălesc atât de tare încât se scutură înainte de a înflori prin glas. Mă întreb – și mă întreb des – dacă tăcerile astea tot mai… Read More Tăceri