MĂMICEALĂ

Cu un copil sau cu doi?

Mai în glumă, mai în serios, mă gândesc adesea cum m-aș fi descurcat cu un al treilea copil. Sau, mai degrabă, cum s-ar fi descurcat el… 🙂
E dificil să fii mamă de doi, dar comparativ cu greul experimentat la primul copil, acum, lucrurile mi se par mult mai limpezi și mai ușor de abordat. Sau poate că acum doar mi-am auto-anesteziat simțurile, în căutarea unui mecanism de rezistență. 

Și totuși, îmi amintesc că la Ioana (întâiul copil), primele săptămâni au trecut îngrozitor de greu. Îmi fixasem mental acest prag al primelor trei luni și speram că odată ce le va împlini, lucrurile se vor simplifica mult. N-a fost să fie așa, pentru că stresul meu a crescut de la zi la zi. 
Cu Bogdan nici nu știu când au trecut, deja, șase luni. Parcă abia l-am născut și iată că am început diversificarea…

Pe Ioana, cât a fost bebe, am spălat-o în fiecare zi. Mereu – la aceeași oră, mereu cu același șampon și mereu cu aceleași mișcări ritualico-circulare, cu cădița dezinfectată, apa măsurată la aceeași temperatură, decoct de mușețel cu petale de trandafir, până ce am chelit grădina. Parcă era un pui de faraon. 
Pe Bogdan – cum să spun? Cristi îl ține de-asupra căzii și eu îl spăl. Cu dușul.

Pe Ioana am legănat-o mult pe picioare. Așa am ales, pentru că mi-a plăcut să fac asta. Îmi plăcea să trudesc. Să fiu epuizată. Să simt că sunt mamă. A adormit mereu greu, foarte greu, teribil de greu, colosal de greu :)). Seară de seară, i se activau bateriile, iar eu n-am putut niciodată să adorm înaintea ei, deși eram frântă. 
Cu Bogdan – mersul la culcare e minunat. Adoarme atat de repede, la 21.30, încât atunci când e rândul meu să-l culc, îmi rămâne extra timp, bonus, pentru mine. Și, iată! Scriu. 

Pe Ioana o cântaream în fiecare zi. În-fiecare-zi! Nici acum nu găsesc o explicație rațională pentru asta, dar atunci, dacă greutatea de la finalul unei zile (doar) corespundea cu cea din ziua precedentă, mă panicam. 
Pe Bogdan îl cântăresc din ochi și pe brațe, iar pe cântar îl pun o dată pe lună. Nici măcar atunci în aceeași zi, pentru că uit. Iar de măsurat, am făcut-o o singură dată în cele șase luni, de când s-a născut. 

Cu Ioana mergeam la doctor cam de două ori pe lună, la doi pediatri, fără să am vreodată un motiv întemeiat. Aveam doar nevoie să primesc din două părți confirmarea că este bine. 
Cu Bogdan merg într-un cabinet medical doar atunci când este cu adevărat nevoie. 

Hainele. Oh, hainele Ioanei au fost spălate la 80 de grade și, ulterior, călcate până când a împlinit un an. În cuva hainelor ei, nu amestecam niciodată vreun articol de îmbrăcăminte de-al nostru. Kosher, tată!
Lui Bogdi i-am călcat hainele doar până la două luni. De atunci, hainele lui și ale Ioanei sunt spalate împreună. Cu detergent normal. 

Alimentația mea. He! M-am zvârcolit de pofte, în timpul sarcinii și al alăptării cu Ioana, dar n-am gustat în primul an nimic din ceea ce îmi părea mie că aduce fericirea, din punct de vedere culinar, de teama alergiilor sau a dereglărilor digestive la bebe: căpșune, unt de arahide, roșii, cafea (Oh! Am stat fără cafea!), fructe de mare, brânză cu mucegai (prietenii știu relația mea specială cu brânza mucegaită).
Cu Bogdan am mâncat tot ce mi-am dorit. Și în sarcină și acum, în alăptare. E mare, sănătos și tot mai rumen și frumos. 

Diversificarea, la Ioana, a fost un chin. Nu pentru că nu a mâncat ea. Copiii mei sunt mâncăcioși. Doar că stresul meu atinsese cote maxime. Parcă mă pregateam de admiterea la facultate. În plus, v-am spus că aveam așa, o vrie de a trudi. Zi de zi am dezinfectat oale, site, blender, am fiert porții proaspete de legume, am aruncat ce nu mânca la o masă, fără să păstrez pentru a două zi.
În cazul lui Bogdan, primul lucru la care m-am gândit înainte de a începe diversifucarea a fost să caut un robot babycooking, care să facă toată treaba cap-coadă.

In continuare, tot primul copil, la cei patru ani ai săi, e cel care mă solicită mai mult, mă cheamă, mă vrea… Cel mic, atât de cuminte și de liniștit, încă doarme mult și se lasă uimit de mișcarea propriilor degețele, când e treaz. Așa că nu pot să nu mă întreb, adesea, cum s-ar descurca al treilea copil, în toată această lipsă de timp pentru ritualuri și, mai ales, în această imposibilitate de a mă împărți echitabil între ei. 
Poate că Bogdan a venit la pachet cu un soi de relaxare, după ce am văzut că lucrurile nu sunt atât de complicate, pe cât le credeam la primul copil. Și poate că el a știut, încă din prima zi de viață, că atenția noastră nu va fi doar a lui.

Cu IUBIREA, însă, e altă poveste. Ea nu se împarte la doi. În mine si-au făcut cuib două infinituri de iubire clară, senină și imposibil de măsurat.  Iubirea nu se simplifică, nu devine mai ușoară sau mai grea. Iubirea explodează ca două artificii, în mine – niciunul mai luminos decât altul, niciunul mai zgomotos, niciunul mai rapid. Poate că la al doilea copil se simplifică procesele. Poate că deschizi sertarul unor lecții deja învățate sau poate că accesezi o anumită înțelepciune, care vine odată cu vârsta. Înveți să dormi mai bine, să fii mai calmă, să vezi inutilitatea unor acțiuni, să te menajezi puțin. Înveți să lași copilul și în grija lui tati, fără să-i mai urmărești acestuia fiecare gest. Înveți să acorzi încredere, înveți să mai pui mâna pe o carte, pentru relaxarea ta. Înveți să spui că ai chef de un film pe Netflix și chiar să îl vezi. Înveți să te bucuri mai mult. Înveți să te dezbraci de unele griji, însă IUBIREA, iubirea explodează în miliarde de stele, care se înmulțesc, se înmulțesc, se înmulțesc…și te îmbracă permanent.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *