Cand Mamicesc...

Curajul unei mame este însuși pruncul ei

“Dar cum ați avut, doamnă, curajul să rămâneți însărcinată în pandemie?” m-a întrebat o “fină” cunoscătoare a psihologiei gravidei, din poziția de asistentă medicală, la centrul la care am fost pentru analizele de sarcină.

Am zâmbit. N-am avut replică, ceea ce mi se întâmplă rar.

Gândindu-mă mai bine, însă, mi-am dat seama că nici măcar doamna asistentă nu e de condamnat pentru o curiozitate atât de comună. În fond, întreaga societate face pași alerți spre dezumanizare, lipsă de empatie și atitudine critică asupra a tot ceea ce ne înconjoară… Când omenirea este paralizată de spaimă și manevrată să pășească spre tărâmul fricii, prin imagini (cel mai probabil) trucate (vă mai amintiți viralele din februarie-martie, în care chinezii cădeau din picioare, precum muștele, pe străzi/în magazine/parcări etc., de parcă respirau direct otravă?), prin cifre îngrijorătoare (de mii, chiar zeci de mii de infectați, zilnic, la nivel mondial), prin știri cu imagini terifiante (cu cadavre în saci de plastic, cu informații fracturate, deloc concrete, care măresc și mai mult confuzia în privința pericolului cu care ne confruntam), într-un astfel de context, când testul de sarcină este pozitiv, te încearcă stări și sentimente contradictorii. Bucurie și teamă, panică și descurajare, îndoială – toate astea, într-un buchet pe care nu știi în ce fel de glastră să îl așezi. Te întrebi dacă e bine, dacă e momentul, dacă e sigur, dacă e responsabil să aduci pe lume, într-un astfel de mediu, un om nou… 

A întreba despre curaj înseamnă, a întreba, de fapt, despre teama de covid 19. Evident, îmi e frică de covid, așa cum îmi e frică de orice alți posibili viruși, bacterii, boli sau chiar simple răceali pe care aș putea să le contactez în sarcină și care pot pune în pericol sănătatea copilului meu. Tocmai de aceea sunt cât se poate de precaută, încercând totodată să nu alunec în ipohondria deja generalizată.

Constat, însă, că îmi e mult mai frică de măsurile luate pentru așa zisa protecție a gravidei, în plină pandemie. Mi-e mai frică de testele covid de calitate discutabilă, care dau rezultate fals-pozitive și care condamnă un om la izolare, depresie, spaimă și tratament medicamentos inutil. Îmi e mai frică de calvarul prin care poate trece o gravidă în cazul unui asemenea rezultat, în urma unui test covid fals-pozitiv.

În România, lăuzele, dacă sunt suspecte de această boală (sau până la obținerea rezultatului negativ al testului, chiar în lipsa simptomelor), sunt ținute izolate de pruncul nou născut, fără a avea permisiunea de a-l alăpta, deși nu este dovedită științific trecerea virusului în laptele matern!

Imi e frică de o naștere în singurătate, departe de soț, din cauza interdicției oricărui tip de vizită, pe întreaga perioadă a spitalizării. 

Dincolo de covid, îmi e mai frică de oamenii nepotriviți, cu profesii alese pe cu totul alte criterii decât harul, talentul și dăruirea. Ei au ajuns să ia decizii pentru noi, ceilalți, și să decupeze lumea după propriile contururi limitate.

Mi-e frică de majoritatea mediocră care, iată, acoperă golurile unui sistem medical aflat în colaps. Într-un astfel de sistem, în loc să întâlnești la tot pasul umanitatea, empatia, sentimentul de siguranță, dai peste câte o “duamnă” care nu își schimba mănușile de unică folosință de la un pacient la altul, nu îți nimerește vena din prima, dar se pronunță asupra deciziei tale de a avea un copil, în plină pandemie. 

Mi-e frică de oamenii vânduți, care contribuie la menținerea stării de panică, la descurajarea natalității, la consumul abuziv de medicamente, la menținerea unei națiuni bolnave, nesigure, necivilizate și needucate, îndatorate și inculte. 

Odată cu bucuria unei sarcini, în sufletul unei viitoare mame se instalează, oricum, o serie de temeri pe care le duce, zi și noapte, până la naștere și chiar și după aceea.

  • Va fi bebe bine? Este sănătos? Este bine dezvoltat? 
  • Voi putea duce sarcina la termen?
  • Fac tot ce trebuie pentru perfecta lui dezvoltare, în aceste nouă luni? 
  • Va avea predispoziție pentru vreo boală? Va moșteni slăbiciunile sau boli ereditare? 
  • Ce destin îl așteaptă? 
  • Vă învața să fie fericit sau va aduce cu el bagaje grele, care îi vor îngreuna sufletul? 
  • Va fi afectat de temerile mele?
  • Voi reuși să fiu 100% acolo, pentru fiecare dintre copiii mei, fără ca vreunul din ei să se simtă, vreodată, defavorizat, înlăturat, nedreptățit ori neiubit? 
  • Voi fi în stare să-l înțeleg, să-l ghidez în direcția bună pentru el, fără ca el să se simtă constrâns? 
  • Vom trăi suficient – noi, părinții lui – astfel încât să-l/să-i putem ajuta, până când va/vor fi pe picioarele lui/lor, capabil/i de decizii mature și responsabil asumate? 

Și iată cum la acest bagaj de griji și temeri, pe care gravida îl poartă zilnic în minte și suflet, pandemia vine să adauge noi frici, precum: Ce fac dacă iau coronavirus în timpul sarcinii sau dacă voi avea un test fals-pozitiv, dacă voi fi izolată de bebe, dacă nu-l pot alăpta? Sunt în siguranță dacă ies din casă? Ce fac dacă nasc în condiții de izolare? Dacă tratamentul îmi va afecta lactatia? Dacă bebe va sta singur, fără afecțiunea și căldură mea, în tot acest timp? 

Nu întrebați o gravidă cum de are curajul să nască în pandemie. Curajul ei se naște din frică și din optimism. Din gânduri care nu tac și din nopți nedormite. Din speranță și mantre, repetate la nesfârșit, că totul va fi bine. Din perfecțiunea copilului/copiilor pe care îl/îi are, deja. Din credința în Dumnezeu, mai mult sau mai puțin manifestată. 

Curajul unei mame este însuși pruncul ei. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *