De la legile juridice, la legile firii: Malee Tea (AntrepreMAME. ep. 8)

De la legile juridice, la legile firii: Malee Tea (AntrepreMAME. ep. 8)

De când am lansat proiectul AntrepreMAME, mi se întâmplă lucruri absolut minunate. Cunosc femei extraordinare, cu o voință și o forță de nestrămutat, cu o creativitate care tropăie în ele și își cere drepturile, dar mai ales cu un suflet în care stă concentrată esența mărinimiei.

Unele vin spre mine, cu bucuria de a-mi împărtăși despre business-ul lor mic, dar inimos. Spre altele merg eu, în momentul în care privirea îmi este atrasă de conceptul afacerii și simt că, în spatele lui, este multă emoție și candoare. Spun candoare pentru că orice antreprenoare, indiferent dacă este sau nu (și) mamă, își crește business-ul cu grija și duioșia cu care și-ar crește propriul copil.

Am o bucurie fantastică ori de câte ori scriu despre afacerile femeilor din România, în primul rând pentru că îmi extrag, eu însămi, propriile lecții și exemple, din experiențele lor.

Cu Adina, de la Malee Tea, am avut o conexiune minunată, încă de la început. I-am spus despre scopul proiectului AntrepreMAME (acela de a promova afacerile mici, ale femeilor din România, și de a povesti despre emoția din spatele produsului) și a fost de acord să scriem povestea ceaiurilor. A durat destul de mult până am reușit să ne sincronizăm, însă când am făcut-o, a țâșnit un curcubeu de emoții și sentimente din dialogul nostru și nu pot fi decât recunoscătoare, în primul rând, pentru două mesaje atât de evident transmise mie, prin ea, la momentul potrivit. Uneori, încă mi se pare ireal cum oameni pe care nu i-ai cunoscut niciodată îți spun exact acele lucruri de care ai nevoie. Ce dovadă mai mare am putea cere, pentru a ști că Dumnezeu ne vorbește prin oameni?

De când a început războiul, am alunecat în stări de anxietate din fundul cărora mi se pare că tot ceea ce fac nu are niciun sens, că ideile care mă entuziasmau și îmi aduceau, până atunci, motivația de a sta trează nopțile, deveniseră puerile și fără fundament. Frica – este noua boală a sufletului și e nevoie de tărie și voință să nu-i cedăm. Și e nevoie de comunitate!

Cum a început povestea Malee Tea

Puțini știu că poveștile încep, de fapt, cu mult înainte de acel “a fost odată” clar definit în timp, așa cum istoria fiecărui individ nu începe odată cu nașterea lui, ci mult înainte de aceasta. În urmă cu mai bine de 10 ani, Adina era pasionată de tot ce însemna domeniul juridic: drept, legi, spețe și, în special, de drept penal. Așa că a absolvit Facultatea de Drept și un master în același domeniu, fiind foarte determinată să devină avocat. A învățat, ca să o și citez, “șase zile din șapte, câte zece ore pe zi”, dorindu-și foarte tare să intre în Barou. Stresul acumulat și somatizat de organism a dus către psoriazis, pe sistem nervos, și accentuarea alergiilor, însă toate acestea nu au contat pentru că dorința de a reuși devenise prioritatea numărul unu. Rezultatul examenului a fost surprinzător și neașteptat, căci după ani de studiu, Adina a picat cu câteva sutimi la una dintre probe – ceea ce a atras după sine eșecul întregului demers de a deveni avocat. “Faptul că am picat la Barou a fost unul dintre cele mai mari eșecuri ale vieții mele, așa cum consideram eu atunci”, spune Adina. A urmat o perioadă de depresie, în care singurul aspect care a ajutat-o să rămână pe linia de plutire a fost relația cu mama sa, care i-a fost alături, susținând-o și ajutând-o să înțeleagă că un examen nu este este ceea ce o definește.

“După ce am picat Baroul, am lucrat un timp în calitate de consilier juridic, dar am ajuns la concluzia că dreptul nu mi se potrivește deloc. Eu sunt o fire dinamică, am nevoie să mă mișc, să caut soluții, să depășesc obstacolele… mie îmi plac obstacolele. Ele sunt modul meu constructiv de a mă dezvolta. Așa am învățat una dintre cele mai mari lecții ale mele: EȘECUL ESTE CEA MAI MINUNATĂ TREABĂ CARE ȚI SE POATE ÎNTÂMPLA!

Prin pierderea examenului, întreaga traiectorie a vieții ei s-a schimbat și, astfel, a descoperit ceea ce îi place să facă. Pasiunea pentru ceai s-a născut într-o excursie în India și în Tibet, făcută împreună cu mama ei: o excursie care i-a schimbat Adinei felul de a gândi și de a vedea viața, în general. A fost o excursie spirituală și acolo a înțeles ce înseamnă să bei, cu adevărat, un ceai, ce înseamnă emoția atașată acelui lichid aromat și, mai ales, ce înseamnă conștientizarea prezentului, în timpul savurării unui ceai pur.

Ceaiul nu este doar o băutură aromată și fierbinte. Este o experiență în sine, trăită exclusiv în prezent!

Așa a început să iasă la iveală povestea ceaiurilor Malee – în urmă cu un an, din dorința Adinei de a-și construi propriul business, dar mai ales de a aduce în România o nouă percepție asupra ceaiului.

Ce sunt ceaiurile Malee?

Adina și-a dorit să aducă pe piața din România altfel de ceaiuri, care să atragă clientul de la ambalaj, până la aromă și gust, dar care să ofere senzații inedite. Ca etapă de business, a durat câteva luni să decidă asupra ambalajelor – pe care le dorea vesele, cu puterea de a schimba starea de spirit încă de la primul contact vizual. Apoi a creat blend-urile de ceai, astfel încât fiecare în parte să aibă o misiune principală, dincolo de bagajul de senzații pe care îl oferă în timpul consumului.

“În fiecare blend de ceai, în momentul în care pregătesc comenzile și fac awb-urile, eu pun suflet și recunoștință pentru ceea ce mi se întâmplă! Nu contează că primesc o comandă de un ceai sau de o sută! Eu sunt la fel de recunoscătoare pentru fiecare colet, pe care îl trimit către clienți.”

Ceaiurile Adinei sunt versatile, pentru că se pot transforma în ice tea sau în tea latte rezultând combinații de arome extraordinare.

Cheia succesului unui business: determinarea!

Adina a listat ceaiurile Malee în diverse magazine fizice și online, nu doar pe propriul site, dar este prezentă și la târgurile cu vânzare directă, astfel încât expunerea produsului să fie cât mai mare și clientul să poată intra în contact direct cu aroma ceaiului. “În momentul în care oamenii miros ceaiurile mele, își dau ochii peste cap și sunt fascinați de miros. Acei ochi care se rotesc în orbite, apoi se închid sub puterea aromei, devin motivația mea de a continua să muncesc”.

Provocarea majoră – mindset-ul!

Cred că multe antreprenoare aflate la început de drum s-ar putea inspira din experiența Adinei. Aceasta mi-a povestit cum, inițial, a întâmpinat doar refuzuri din partea magazinelor de a prelua ceaiurile Malee. Refuzuri sau tăceri, care erau, de fapt, privite tot ca eșecuri și descurajări personale.

“Cred extraordinar de mult în produsul meu pentru că este altceva, prin faptul că oferă atâtea variante de a consuma un ceai”. Așa că Adina a conștientizat importanța mindset-ului, a stării de spirit atunci când vrei să reușești. Refuzurile au descumpănit-o până în momentul în care a spus că trebuie să reseteze modul în care își privește propriile acțiuni. În momentul în care și-a repetat că este necesar să schimbe vibe-ul și să factă tot ce ține de ea pentru a reuși, ușile au început să se deschidă.

Scopul Malee Tea…

…este acela de a schimba percepțiile limitative ale românilor care, în general, asociază ceaiul cu starea de boală. Malee Tea demonstrează, în primul rând prin versatilitatea ceaiurilor, că acestea se pot bea în fiecare antotimp, atât calde, cât și reci, dar mai ales în combinație cu laptele. În plus, fructele din sortimentele Malee cu fructe pot fi consumate ca atare sau adăugate ulterior în iaurt, porridge etc.

“Nu am regretat niciodată că activitățile mele de până acum nu au mers, pentru că tot ce s-a întâmplat în trecut m-a adus în momentul acesta și m-a format ca om, ca femeie și caracter, m-a maturizat enorm”.

Vă spun cu mâna pe taste – tastele care, pentru mine, sunt modul de a exprima tot melanjul rezultat din îmbrățișarea gânduri și stărilor mele: ceaiurile Adinei sunt experiențe în sine, fiecare stârnind o altă emoție și o altă nuanță a stării de bine.

Combinațiile ingredientelor sunt atât de inedite, încât te transpun într-o altă dimensiune – aceea în care petreci puțin timp, doar cu tine. La început s-ar putea să fie stânjenitor… E ca atunci când faci cunoștință cu cineva sau revezi un vechi prieten, după mult timp, și nu știi cât de mult l-au schimbat anii, însă, mai apoi, vei vedea că ai nevoie de acest ritual al ceaiului și al dialogului interior, al așezării gândurilor și al liniștii, într-o lume tot mai aginată, mai speriată și mai ușor de controlat.

Puteți alege ceaiurile adinei dintr-o gamă variatp (sau, vă spun șoptit, le puteți comanda pe toate, căci pe site-ul ei au cel mai bun preț):

  • Detox Yerba Mate: ceai yerba mate, ceai verde, lemongrass, ceai verde matcha, frunze de lamâie verbina
  • Fruit Infusion Purple Magic: fructul dragonului, mango, ananas, papaya, guava, banana, pepene roşu, portocale
  • Fruit Infusion Pina Colada: măr, hibiscus, coajă de portocală, ananas, fulgi de cocos, măceșe
  • Fruit Infusion Goji Berry: hibiscus, coacaze, goji, papaya, boabe de soc
  • Fruit Infusion Apple Berry Vanilla: măr, zmeură, vanilie
  • Strawberry Truffle: ceai verde, ciocolata neagră, ciocolata albă, piper roz, capşuni, petale de albăstrelev
  • Rooibos Latte Machiato: rooibos, bucați de cacao, boabe de cafea, iaurt granulat

Este ceea ce îmi doresc de la AntrepreMAME: să devină o comunitate puternică de femei care se simt reciproc, care se susțin și se ajută, care lasă de-o parte prejudecățile și egocentrismul.

Discuția cu Adina mi-a reamintit că suntem lumina, putere și energie bună. Că suntem zâmbet și rezistență. Și că nu există niciun motiv pentru care nu am crește împreună, în orice plan.

Pe Adina și ceaurile ai absolut fabuloase, o găsiți aici:

Site: https://malee.ro/produse/

Facebook: https://www.facebook.com/maleetearomania

Instagram: https://www.instagram.com/malee.ro/

Leave a Reply

Your email address will not be published.