De prin casă adunate

De prin casă adunate

#1

Am ajuns în etapa în care copilul mic (1a4l) îmi îndulcește cafeaua cu ce găsește prin casă. Azi, cuburi Lego, sănătoase, fără zahăr.

Și în etapa în care copilul mare (4a11l) …. De fapt, cum se numește etapa aceasta, în care copilul mare…???

– “Mami, joacă-te cu mine, îmi spune Ioana cu ochii cârpiți de somn, cu părul ciufulit, abia trezită din visare…

– Iubito, acum nu pot. Hai, la spălat pe față, pe dinți, mic dejun, începem ziua și apoi vedem…

– Dar, mamiiiiii…. te rooooog, mai face ea o încercare, în timp ce cască lung și sănătos, până i se înlăcrimează ochii.

– Ioana, nu pot acum, dar promit să ne jucăm puțin mai târziu.

– Dar, uite câte mii de lacrimi sunt în ochii mei. Cum poți să nu te joci cu copila ta?”

Sau…

– “Ioana, te rog să mănânci odată ciorba aia, zic eu, cu răbdarea transformată în cactus, care mă înțeapă în fiecare cotlon interior. Mesele sunt o poveste în sine. Ioana uită să mănânce, uită să bage în gură, uită să mestece. Tot timpul se uită în toate punctele cardinale, se foiște, vorbește. Vorbește. Vorbește. Se mișcă pe scaunul acela de parcă are mărăcini. V-am spus și că vorbește mult, da?

– Hai, Ioana, te rog, mai ia o gură…

– Offff, ce greu e în familie…

– Poftim?

– Ce greu e în familie! Păi eu, biata și sărăcuța de mine, acum trebuie să mânânc și singură…”

Sau, tot la masă…

– „Mami, eu cred că tu ești mai deșteaptă decât tati…

Eu, măgulită până la vârful firului de păr, mă pregătesc să mulțumesc copilului pentru un așa compliment, dar un gând șoptit îmi sparge o clipă vanitatea și zic “Ok, hai să nu-i confirm ideea, că nu se știe ce face cu ea”.

– Ioana, dar eu cred că eu și tati suntem la fel de deștepți amândoi.

– Nu, mami… Tu ești mai deșteaptă.

– Dar de ce spui asta?

– Păi așa cred eu. Ești fericită mami, am zis ceva frumos?

– Da, Ioana, mulțumesc mult. Sunt foarte fericită!

– Acum pot să mânânc și eu o înghețată, că mănânc mâncarea altă dată…”

***

De câteva zile, Ioana nu mai vrea să se spele pe dinți. Se spală, evident, dar sub supravegherea mea. Abia mai atinge periuța de dinte, îmi distrage atenția, începe să povestească, fix atunci, ce a visat în urmă cu 3 nopți, ce vrea să îi aducă Moș Crăcin, ce dor îi e de mare și tot ce îi mai trece prin cap, doar-doar nu mă uit că nu se spală corect. Inițial am bănuit că are vreo carie dureroasă. Mă uit – cu lanterna – nimic. Îmi notez în agenda dintre cele două emisfere să o programez la Mihai (dentistul și iubirea ei nedeclarată, dar care nu scapă vigilenței unei mame cu trei ochi). De câteva zile se îngroașă gluma, începe chiar să negocieze că face ordine, dacă o las să nu se spele pe dinți. Ok. Treaba e serioasă. Mă așez lângă ea și o întreb:

– Iubita mea, dar ce s-a întâmplat? Te dor dințișorii?

– Nu…

– Dar… nu tu mi-ai spus că a venit la grădi o doamnă stomatolog și v-a dat și periuțe și v-a explicat și cât este de important să ne păstrăm dinții curați…

– Păi a venit, mami, dar nu mi-a plăcut.

– Ce nu ți-a plăcut, că nu înțeleg.

– Păi, mami, tu știi că o să îmi cadă dinții?

– Păi dacă nu îi speli, dinții se îmbolnăvesc. O să fie distruși de carii și vor cădea.

– Dar, mamiiiiiiii…. Doamna aia dentistă de dinți a zis că o să ne cadă dinții…

– Aaaah, zic eu, făcând legătura. Da, iubita mea. Pentru că dinții ăștia pe care îi ai acum se numesc dinți de lapte. Ei vor cădea și o să-i dăm Zânei Măseluță, iar ea o să îi planteze într-un pământ fermecat și în gura ta vor încolți alți dinți, mai puternici… încep eu să aberez, încercând să îi ofer un tablou cât mai nuanțat și mai precis, despre plantarea dinților mici.

– Dar, mamiiii… eu nu vreau să îmi cadă dinții ăștia, pentru că după aia o să am o gură mare. Și eu nu vreau o gură așa mare!

– Așa cum? Nu înțeleg, puiule. Cum adică o să ai o gură mare.

– Ca dinții ăia!

– Care dinți, Ioana?

– Mamiiiiii, doamna dentistă de dinți avea niște dinți mari, mari și i-a curățat cu o periuță mare, mare și a zis că așa o să ne crească dinții.

Și merg la pozele pe care ni le-a trimis doamna educatoare, să înțeleg mai bine spaimele copilului meu, care nu vrea să se mai spele pe dinții mici, ca să nu aibă gura mare…

***

Leave a Reply

Your email address will not be published.