CÂND SCRIU..., MAMI CREȘTE (dezvoltare personală), MĂMICEALĂ

Dragi mame de mame,

Știți… de când și noi suntem mame, v-am înțeles mai bine pe voi, cele care ne-ați dat viață și ne-ați crescut. V-am păstrat în amintiri zâmbetele și sărutările, surprizele și îmbrățișările. V-am deslușit furiile și neputințele, momentele de supărare și panicile. V-am simțit iubirea ce ne părea, adesea, condiționată de prea multe variabile.

De când suntem mame, v-am cunoscut dorul și restricțiile, cicălelile și pedepsele, încruntările și frustrările.

De când suntem mame, v-am purtat în noi (uneori, poate mai mult decât ne-am fi dorit) și v-am iubit. V-am iubit mai tare.

De când suntem mame, ni s-au topit orgolii și întrebări. Ni s-au spulberat furii și deziluzii. Am uitat motive de ceartă -altă dată de netrecut și ne-a fost dor de voi. Dor cumplit.

De când suntem mame, vă admirăm puterea și forța de a vă fi împărțit între noi și lumea de atunci.

De când suntem mame, am avut nevoie de mamele noastre mai mult decât oricând, dar nu v-am strigat. Cel puțin, o mare parte dintre noi – „noile” mame de azi – au rămas mute chiar și în momentele cele mai grele.

Nu v-am strigat pentru că simțim, poate, pentru prima dată, că e momentul să ne clădim singure teritoriul și controlul. Nu e ușor, dar e lupta noastră.

Nu v-am strigat pentru că vrem să vă dovedim că putem, iar statutul nostru, de mame, ne cere să facem cum credem de cuviință.

Nu v-am strigat pentru că ne-au rămas și amintiri care provoacă durere – o ceartă, o palmă, o pedeapsă, un cuvânt greu. Le-am înțeles, dar ele au rămas ca cicatrici pe suflet.

Nu v-am strigat pentru că încă ne e frică de critici și de absența laudei. Nu e vina voastră. Așa se creșteau copiii, pe atunci.

Nu v-am strigat pentru că n-am știut cum să vă cerem ajutorul. Nici voi n-ați strigat la mamele voastre. Ați strâns din dinți când a fost greu și ați răzbit – să ne creșteți, să ne protejați și să ne îngrijiți – lăsându-vă mamele să fie doar bunici, nu înlocuitoare.

Nu v-am strigat pentru că ne e încă teamă că nu ne ridicăm la așteptările voastre. Știm că vreți pentru noi acel „mai bine”, pe care credeți că nu l-am atins.

Nu v-am strigat pentru că am fost mamele perfecte doar până când am avut copii. Abia după aceea am început, de fapt, să învățăm cum să fim mamele bune pentru ei. Uneori, nu luăm doar nota zece la capitolul ăsta și preferăm să nu vă arătăm carnetul.

Nu v-am strigat pentru că lângă voi redevenim copii, iar acum trebuie, chiar trebuie să rămânem mame.

Cândva, noi, mamele de azi, am fost copiii care v-au iubit necondiționat. Și voi la fel. Apoi viața și lumea, regulile și societatea, greutățile și lipsa timpului, ne-au îmbrăcat în hainele groase ale conformării, până ce acestea, unele peste altele, au mărit distanța dintre noi și au ucis îmbrățișările.

Cândva, ne-am oprit din a ne mai îmbrățișa.

Dragi mame,

Azi, însă, am redescoperit ce înseamnă să iubești necondiționat și să fii iubit astfel. Am aflat asta prin prisma copiilor noștri, care ne privesc cu dragoste infinită. Spun „prin prisma” lor, căci în momentul în care noi – copii fiind – am început să vă conștientizăm iubirea, am conștientizat deopotrivă și condițiționările lui „fii cuminte”. E firesc. Așa au fost educați copiii de când lumea: cu recompensă și pedeapsă, cu acel „dacă” și acel „atunci”. Așa vor fi crescuți, poate, mult timp de acum încolo.

Azi, însă, e rândul nostru să ne privim copiii cu infinită dragoste și să vedem în ochii lor aceeași iubire nealterată de condiționări. Încă… Și poate că e rândul nostru să simțim nodul acela mare în gât – pe care l-ați avut și voi, cu tremurul vocii negrăite, cu teama că, în momentele grele, ne va fi atât de la îndemână să apelăm și noi la aceleași recompense și pedepse, la același „dacă/atunci”. Un atunci care s-ar continua și i-ar transforma în noi, pe ei – cei care peste ani, nu vor ști să ne strige.

Dragi mame,

Vă iubim pentru că ne-ați chemat, ne-ați vrut și ați făcut ce ați crezut de cuviință, cu tot ce era la îndemână, pe atunci. Știm că ați dat tot ce s-a putut.

Vă iubim pentru că v-a fost greu. Acum știm. Le va fi greu și fiicelor noastre, iar noi vom ști și le vom aștepta chemarea.

Vă iubim pentru tot nesomnul, pentru toate îmbrățișările și prăjiturile făcute, pentru toate surprizele de la Moș Gerilă și pentru toate înfășările în cearceafuri ude și ciorapi cu oțet, din nopțile cu febră.

Vă iubim pentru toată grija și exasperarea. Azi le trăim și noi. Ne hrănim doar cu iluzia că noi vom face lucrurile altfel. Vom vedea…

Vă iubim pentru că sunteți. Exact așa.

Vă iubim curat, deși neîmbrățișat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *