Fun Facts

Elsa din Arendelle

Da, sunt chiar eu, Elsa din Arendelle, cea care l-a întâmpinat pe (să-i zicem) Gigel, vestitorul regatului de Cargus, exact așa, în costumul ei de regină, încoronată și numai bine pregătită pentru a deschide poarta oaspeților.Cum am ajuns să mă (pre)gătesc așa frumos? Iată.

Eram în ziua aia de „Mami, te log, vleau să fii Elsa”. (– Ioana, nu. Azi sunt mami și trebuie să facem ordine./ – Mami, dal te log, să fii Elsa!/ – Ioana, te rog eu, azi nu ne jucăm de-a Elsa. Promit că mâine!/ – Mami, te log eu…) și, evident, am devenit Elsa.

Așa că o las pe fii-mea să mă încoroneze, să mă fardeze și să îmi pună și pelerină – din pledul lui frate-su, sceptrul – din același încălțător roz, care e și sabie și baghetă magică (știți cum e cu filmele cu buget mic și recuzită restrânsă).

Trec peste efortul din cabina de machiaj și sar direct la joacă. Eu, în rolul Elsei și Ioana mea – în rolul Ioanei-cea-Putelnică, ce vine în poveste și avem o conversație intensă, în care mă avertizează cu privire la „plințul Hans, cale e lău și vlea să fule tot legatul” (ați înțeles, da? Puneți R în loc de L). Și uite așa, ne jucăm și facem gheață în casă și bebe (devenit Olaf) ne urmărește nedumerit cu privirea din vârful canapelei, iar noi ne jucăm și iar ne jucăm și ne dăm pe derdelușul făcut din cearceaf până când – ding, gong – ‘la castel în poartă, oare cine bate’?

Mă uit pe geamul de la bucătărie, văd caleașca Cargus oprită razant de gard și repede, repede, cu un reflex de Sora 13 (Hehe! Generația ‘82-83 știe despre ce vorbesc) pac, smulg pelerina-de-Elsa aka pledul-pruncului-din-dotare, iau portofelul și ies, toată un zâmbet la curier.

Omul se blochează, inițial, cască ochii, apoi mustăcește. „Poate zâmbesc prea larg”, îmi zic. Și mai diminuez puțin din orizontul bucal, până la seriozitate deplină.

– Bună ziua! Cât am de plată, vă rog, că am uitat…

Omul se uită la mine și râde. Eu – mă blochez.

– Atât de mult? zic, încercând să fac o glumă.

El tace și se uită la mine. Eu – mă uit la el și văd așa o privire ușor chinuită, ca atunci când vrei să fii serios, în ședință, dar îți amintești că ți s-au rupt pantalonii în fund, când erai mic și îți muști limba, doar să nu izbucnești în hohote. „Băi, ce e cu băiatul ăsta? gândesc eu. Acum râde, acum pare că îl doare măseaua și mai are puțin și plânge“. Omul mă privește iar, ceva mai pătrunzător, ca și cum vrea să își dea seama dacă mă știe de undeva sau nu. Sau, în fine…ceva mai pătrunzător punct. Apoi pare că iar dă să râdă. „Hai că mă enervez!”, zic iar, în gând, dar îmi păstrez totuși calmul. „Poate mă știe de undeva. Nu…sigur nu mă știe. E puști. Poate citește blogul (gândesc eu așa, măgulită, și trag aer în piept a mândrie). E cam puști, băi! Nu citește, vezi-ți de treabă!”. Și în timp ce emisferele mele erau în dialogul de mai sus, eu întreb foarte serioasă:

– Aveți rest la una de 200 sau pot plăti cu cardul?

Puștiu’ îmi zice mai mult timorat:

– Nu am ‘pioes’, doamnă!„M-a luat cu ‘doamnă’. Clar, nu mă știe. Da ce are?”

– Ok, atunci plătesc cash. Nu înțeleg de ce nu vă dau și POS pe teren. Dacă plecau oștenii lui Ștefan la luptă, pe vremuri, fără sabie, ce ar fi fost?

Omul se uită cu oarecare milă așa, lung, la mine și zâmbește. Ia banii, caută restul, mi-l întinde. Îi zic să îmi dea doar 30 lei (din 35), ceea ce ar fi însemnat să oprească 5 lei.

– Mulțumesc doamnă, dar lăsați, nu e nevoie, zice el așa cu o oarecare compătimire în glas.

„Nu, că e clar, are ceva…”, îmi zic eu, mirată de-a dreptul că un curier refuză un bonus. Iau restul, iau pachetul. Mă mai uit o dată la el, bietul. Deja îmi era simpatic. N-a luat nici 5 lei-ul. Băiat de treabă… Mă uit la el și îl văd că dă să râdă. Dar știți cum? Cu râsul ăla care vine, îți tropăie pe limbă și aproape că sparge dinții, dacă nu-i dai drumul afară.Întoarce cheia, pornește mașina și aud așa un hohot printre bașii de motor ai caleștii Cargus. Intru în casă și mă oglindesc, fără să vreau, în oglinda de la ușă. Oooo, ‘și ce cap frumos, răsare’, cu coroana mea cu diamante și machiajul de Arendelle.

Mda. Nici eu n-aș fi luat 5 lei de la doamna cu oștenii lui Ștefan.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *