Imaginează-ți că dai un interviu pentru a te (re)angaja în postul de femeie, după ce ani la rândul ai excelat în cel de mamă (fără nicio mărire de salariu, căci, în fond, nu despre asta este vorba). Ia să vedem… cum te-ai descurca?
– Mda, deci, dumneavoastră, doamnă X, șunteți aici pentru postul vacant de femeie-în-toată-accepțiunea-cuvântului. Aveți experiență îndelungată, văd, însă apoi o pauză de x ani. Când v-ați cumpărat ultima dată o rochie frumoasă, care să vă încânte?
– Păi… parcă la o nuntă la care a trebuit să merg și nu mai încăpeam în cele vechi…
– Am înțeles… Dar la o ședință de masaj când ați fost ultima dată?
– Ăăă, n-am prea avut timp, dar e planificată…
– Aha! Și cât timp a trecut de când v-ați cumpărat o lenjerie nouă? Câteva luni? Cum…? Ani???
– Am înțeles… Dar de ieșit, în oraș, doar pentru dumneavoastră, așa… când ați făcut-o ultima dată?
– Știți, nu îmi amintesc prea bine…
– Ok… am înțeles. Mulțumim de participare. Vă sunăm noi…
Să lăsăm de-o parte hilarul situației și exemplele de mai sus, evident, exagerate. Nu vreau să spun aici că odată ce devii mamă, încetezi să fii femeie, dar hai să recunoaștem, pentru noi înșine, cât la sută din timpul tău ți-l mai acorzi exclusiv ție? Eu, una, glumeam cu prietena mea, care a venit din America și urma să ne vedem, în sfârșit, în această vară, că, iată, cu ocazia vizitei ei, o să îmi pun hainele cele bune. Și o să mă și pieptăn. Și, da, am râs copios, cu râsul acela dulce-amărui, la gândul că lucrurile se schimbă după ce apar copiii și că ne scoatem pe noi însene de pe lista priorităților, deși paradoxal, noi trebuie să ne menținem la cote maxime de bucurie și vitalitate, tocmai pentru a putea atinge acele prioritățile de pe listă.
Paradoxul știi care e? Așa cum te făurești pe tine, îi făurești și pe ceilalți. Adică pe ei, copiii tăi. Dacă te lași la coadă, vor învăța și ei să aleagă banca din spate. Eu am avut revelația aceasta când mi-am dat seama că fac ceea ce am văzut cândva, la mama: mă îmbrac în hainele frumoase doar la ocazii, folosesc tacâmurile bune doar când am musafiri, stau în casă, îmbrăcată în cele mai comode dar neatractive haine, nu investesc în îmbrăcăminte nouă pentru că sper că voi reintra în cele rămase mici (pe care, evident, nu mă îndur să le dau). Câte dintre noi, mamele de azi, nu facem asta? Și pentru ce? Pentru a face niște economii ce sunt menite a fi investite în copii. Cam asta este scuza principală, nu-i așa?
E foarte important să înțelegem că a avea grijă de tine însăți nu înseamnă a-i neglija pe ceilalți. Am fost crescute de mame care s-au dedicat în întregime familiei, serviciului și casei. E firesc să nu avem alte modele. Mă rog… am avut, prin adolescență, modelele telenovelelor, în care personajele stăteau încălțate în propria casă și purtau cele mai frumoase haine (vă mai amintiți?), dar oare cât era și acolo ficțiune și cât cutumă socială? Noi, românii, avem haine de casă și haine de “duminică”, iar modelul acesta ni s-a transmis dintotdeauna.
Nu zic să gătești în rochia cu care mergeai la evenimente, dar nici să mai amâni momentul în care să îți acorzi atenție. Iar prin „atenție”, înțeleg să te asculți. Să îți asculți nevoile și bucuriile, chiar și cele exclusiv estetice. Pentru că, da… Tot aștepți momentul în care să te bucuri de toate ale tale, din poziția de femeie. Și te amâni. Te amâni. Te amâni. Te pui pe hold, gândind că a fi o mamă bună înseamnă să iei a n-șpea jucărie, decât să faci o programare la pedichiură, înseamnă să renunți la coafor, pentru că nu e timp, nu sunt bani și, în plus, elasticul acela de păr chiar ține bine cocul…
Cum te simți în haine noi? În haine frumoase? În haine care îți vin bine și se potrivesc cu tine – cea care ești tu – autentică, asumată și reală?

Te simți minunat, nu-i așa? Îți îndrepți coloana și îți zâmbești în oglindă…
Cât de des te simți așa?
…. Și aici urmează o pauză. Pentru că răspunsul este “Rar. Rar de tot…”.
Și dacă nu te pot motiva altfel, pentru că, de fapt, nu vei merge niciodată la un interviu de reangajare pe postul de femeie, atunci lasă-mă să te întreb altfel: cum vrei ca fiica ta să își aducă aminte de tine? Preocupată mereu de fiecare scamă din jur sau radiind în oglindă, în timp ce, din când în când, probezi câteva haine noi?
Dă-ți voie să te muți și tu pe rândul din față. Uite, stiu că schimbarea e greu acceptată (eu însămi mă lupt cu ea), dar putem încerca împreună o strategie: să adoptăm schimbarea pentru o lună. E un început. Și e timpul. Va veni o zi în care nu vom mai putea face asta. Am descoperit în calculator câteva poze cu mine și Ioana, de pe vremea când era încă un bebeluș de câteva luni. Nu vreau să vorbesc acum despre cât de repede trece timpul – asta se știe. Ceea ce m-a emoționat până în inima sufletului a fost amintirea senzației pe care o trăiam atunci: mă vedeam prea obosită, prea grasă, prea ridată, prea urâțică, în ciuda fericirii de a o avea pe ea. Uitându-mă, însă, la mine, cea din fotografie, n-am putut vedea decât o mamă frumoasă. Eram frumoasă, așa, cu Ioana în brațe, cu părul prins în coadă de câteva zile, cu ochii adormiți. Mi-am dat seamă că acum sunt în aceeași buclă. Mă uit în oglindă și nu mă plac, însă constientizez că peste alți câțiva ani, e posibil să fiu în același loc, în care să văd cât eram de frumoasă și fericită cu minunile mele în brațe. Dar timpul trece. Și lasă urme. Așa că acum e momentul unei schimbări. Să te asculți. Să te (re)transformi în ceea ce ți-ar placea!
Cum am făcut eu asta? Schimbând garderoba. Nu pe toată. Nu mi-aș permite așa, dintr-o dată, dar m-am lăsat pe mâna unui om frumos, care m-a transformat pe mine, din rățușca cea urâtă. Sunt reconoascătoare că o știu pe Flory și azi vreau să povestesc despre ea. Am avut ezitările mele. Nu am reușit, încă, să slăbesc după nașterea lui Bogdi, nu îmi place de mine, evit să ies. M-am întrebat mult dacă are rost să îmi fac acum haine noi. Asta, până când am probat ceva ce a fost creat exclusiv pentru mine și s-a produs declicul!
Cine este Flory?
Este unul dintre oamenii cei mai talentați dar, mai important de atât, cei mai pasionați de ceea ce fac: ea creează haine croite pe… personalitatea celor care îi trec pragul (real sau doar virtual) și lucrurl acesta mie mi se pare fantastic!
Flory este pasionată de design și creează haine absolut uimitoare, pe comandă, în funcție de felul de a fi al celei care o contactează. Are un simț extraordinar al omului, este receptivă la ce își dorește fiecare, însă creează niște elemente atât de inedite pe articolele de îmbrăcăminte, pe lângă ceea ce îi ceri, încât rămâi mută de uimire când vezi rezultatul final și, mai ales, când realizezi cât de bine rezonezi cu acest rezultat.
Am cunoscut-o pe Flory online, pe un grup de Facebook. Ne-am împrietenit, fără a ne întâlni fizic (până la un moment dat). Recunosc că, la început, am fost sceptică în privința modului ei de a relaționa cu clientele: conceptul de design și croitorie ONLINE mi se părea de domeniul SF. Dar, nu! Iată că se poate perfect. Cele care nu au timp să vină în atelierul ei – cum eram și eu, de altfel, prinsă acasă cu doi copii, pot opta pentru o simplă întrevedere pe skype/whatsțup video/zoom în care să se cunoască și să vorbească, să își ia dimensiunile corect (sub ghidajul lui Flory) și să descrie, în mare, ce și-ar dori de la noile haine.
Cred că imaginile vorbesc de la sine. Eu m-am lăsat pe mâna ei. I-am spus că am nevoie de o schimbare, poate chiar și de stil, dar ceva cu care să rezonez și care să reflecte rolul meu de mamă, dar și firea mea visătoare (eu sunt mare fan al boho style), ceva care să cuprindă stilul meu adesea conservator, adesea romantic, dar și accesele mele de îndrăzneală și avântare cu capul înainte, așa cum orice săgetător o face, când e pasionat de o idee. Și iată, iată ce a ieșit! Ador ceea ce Flory a creat pentru mine și vă recomand din suflet să o contactați. Este fantastică această fată, blândă ca o adiere, timidă și calmă. CAAAALMĂĂĂ….cum nu cred că am întâlnit pe nimeni, până acum!
I-am spus că sunt romantică și ador stilul boho și s-a născut această rochie fabuloasă.
I-am spus că, adesea, sunt furtunoasă și plină de încredere, mă avânt cu capul înainte și îmi place galbenul. Galbenul acela puternic, care știe ce vrea. Și a ieși asta:
I-am spus că, adesea, sunt conservatoare și m-aș muta în 1960, când feminitatea, mi se părea mie, era atât de frumos și de stilat expusă. Și a ieșit mândrețea aceasta de rochie.
Cât costă?
Știu ce gândești acum! “Care e prețul?”
Îți spun și asta: unul pe care și-l permite oricine! Nu am întâlnit om mai pasionat, care să spună ceea ce mi-a spus Flory, la prima noastră întâlnire online: “Nu pot lăsa pe cineva să plece altfel decât fericită de la mine. Știu cât e de important ca cineva să te uite în oglindă și să îi placă haina aceea pe care o poartă, care se mulează pe felul său de a fi, de a simți. Pe întreaga sa personalitate. Știu cât e de important ca haina aceea să ascundă acele imperfecțiuni pe care persoana respectivă crede că le are (deși, poate, în ochiul creatorului ele aduc un plus creației), însă dacă persoana își dorește acele imperfecțiuni ascunse, atunci ele chiar trebuie ascunse! Cel mai mult contează să porți articolul respectiv cu certitudinea că ești perfectă în el. Hainele de serie nu ascund particularitățile corpului și de aceea ele nu ridică stima de sine. Știu cât e de important ca cineva să aibă rochia sau pantalonul sau…acel articol vestimentar pe care și-l dorește mult și, de aceea, pentru oricine mă contactează, voi găsi soluții să creez hainele perfecte, la prețurile perfecte, pentru a și le putea permite oricine. Ceea ce creez este cartea mea de vizită. Iar clientele mele se întorc. Iar acest lucru mă împlinește”.
Dă-i voie lui Flory Cucu (aka Lofty) să îți arate cât ești de minunată, prin creațiile sale. Îți garantez că te vei întoarce la ea, căci orice articol vestimentar va croi pentru tine, va fi ca și cum l-a extras din sufletul tău. Flory te îmbracă, pur și simplu, cu acea parte din tine însăți de care ești cel mai mândră și îți reamintește cât de frumos e să te admiri tu, pe tine, iar și iar și iar.
Fă-ți un cadou și caut-o pe Flory! Te va îmbrăca atât de frumos, încât îți vei aminti de cele mai frumoase părți ale tale! Promit!