CÂND SCRIU...

Mama

Sunt grăbită și pricepută la toate. Dar chiar la toate – bucătărie, mecanică fină, bătut cuie în pereți, reparații tehnice, croitorie, zugrăvit, pus gresie și faianță, fizică cuantică, șofat (ooo, mai ales șofat, în lipsa unui carnet care să ateste), tâmplărie, tinichigerie, informatică, reparat clanțe, pus murături. Despre toate îmi pot da cu părerea, în toate intru să repar. La fel ca tine.

Impulsivă și lipsită de răbdare. Pentru că nimic nu aleargă suficient de repede în jurul meu: cafeaua fierbe prea încet, week-end-ul vine prea greu, proiectele aduc rezultate prea lent, lumea, în jur, e prea adormită, semințele abia încolțesc în pământ  și nimic, nimic nu este gata de ieri. Îmi pare că totul se mișcă în reluare. La fel ca ție.

Supărată pe tot ce nu merge cum aș vrea. Pe guvern, pe blugii care nu mă mai încap, pe prăjitura care s-a ars, pe zahărul din alimente, pe legumele stropite cu toate prostiile, pe leneși, pe hoți și mincinoși, pe cei care profită de ceilalți, pe prețurile care urcă, pe cei prea lenți, pe sistemul de învățământ, pe mizeria din spitale, pe mine. La fel ca tine.

Nemulțumită de tot ceea ce fac. Deși stau și cântăresc la milimetru fiecare idee, fiecare poză, fiecare cuvânt, fiecare decorație pe brioșă, fiecare mesaj, fiecare listă de priorități, fiecare fundă, fiecare glob în pom, fiecare ingredient în mâncare, fiecare culoare când editez o poză, fiecare text. Mereu cred că aș fi putut mai bine. La fel ca tine.

Preocupată de a nu sta locului. Așa că scriu, pozez, planific, prepar, modelez, compun, notez, caut, lucrez, programez, cumpăr, strâng, arunc, fac, desfac, mă gândesc, mă răzgândesc, de parcă mi-ar fi teamă să mă opresc și să mă ascult. Ar fi teribil ca, odihnindu-mă, să văd că nu mă ridic la înălțimea așteptărilor mele. Și atunci urc. Spre tine.

Încă nu-mi iese să fiu mai gospodină, mai ordonată, mai concentrată pe ale casei, mai preocupată de ordine și curățenie, mai organizată cu cămara, mai pricepută la gătit, mai răbdătoare să urmăresc rețetele până la capăt. Sau să calc. Mai atentă, mai dornică de socializare, mai diplomată. Așa, ca tine.

La mulți ani, MAMA! Îți mulțumesc pentru tot ce mi-ai oferit, exact așa cum au fost și cum sunt. Nu prea mi-a ieșit să fiu altfel, dar nici nu mi-aș dori, pentru că fiecare lucru, așa cum a fost, m-a adus aici, la așa cum este acum. Și acum e minunat!

Te iubesc!

Și nu-mi doresc decât să devin o bunică dedicată, grijulie, jucăușă, creativă, simpatică, generoasă, caldă, iubitoare, implicată, neobosită, atentă, protectoare, copilăroasă, glumeață, răbdătoare, inspirată în a găti bunătăți, cu chef de jucat de-a magazinul pe frunze și de plimbat în parc, în pădure, pe luncă, la mare, la munte. Exact ca tine.

Îți mulțumesc pentru toată iubirea și blândețea pe care i-o dai Ioanei și pentru timpul acordat mie. N-am niciun dubiu că Ioana va avea multe din noi, dar mă bucur că este suficient de încăpățânată să fie… exact ca ea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *