CÂND SCRIU..., Fun Facts

Marshmallows

– Dar, dar, dar nici nu mă lași să vorbesc, plânge Ioana și abia rotunjește cuvintele printre suspine. Și tu mă lăsai mereu să fac ce vreau eu. Acum ești mama vitregă care nu mă lasă să fac nimic! Doar viața mă iubește!” („Doar viața mă iubește!”????? Doamne, de unde le scoate? :))))) și plânge și pânge și plânge…

Ce să zic? A fost prima dată, în patru ani și trei luni, când Ioana mea s-a supărat pe mine. Am găsit-o cocoțată pe dulapul din bucătărie, căutând marshmallows-urile pe care le terminase, de fapt, ieri. (Da, da, am găsit o variantă fără zahăr, la Auchan, și i le-am luat pe acelea. Visul ei e să mănânce frigărui de marshmallows, dar căldura asta dogoritoare de iulie-august nu ne-a încurajat să aprindem grătarul, în curte, să-i facem copilului frigărui. Iar la aragaz, parcă se strică toată poezia momentului. Așa că, una câte una, marshmallows-urile s-au topit în gura ei și nepârlite la foc, mai multe seri la rând.

Ieri am găsit-o scotocind la înălțime, într-o poziție care sfida echilibrul, de mi-a stat inima în loc. Instinctiv am luat-o în brațe și am coborât-o pe podea, unde am știut-o eu în siguranță, dar unde nu mi-am dat seama că frustrările ei au crescut precum mercurul termometrului în apă fiartă. După toată truda și cazna de a ajunge sus, a venit „mama vitregă”, cu liftul, și a coborât-o automat, într-o secundă.

Ne-am împăcat până la urmă. La noi, iertările se fac prin îmbrățișări lungi și promisiuni înflăcărate.

„Te iert, mami, că nu m-ai lăsat să mă urc acolo”.

„Și eu te iert pentru că n-ai avut încredere în mine, când ți-am spus că le-ai terminat ieri”.

„Și eu te iert, mami, că m-ai făcut să plâng”.

„Și eu te iert, Ioana, pentru că ai zis că sunt mama vitregă”.

„Ooo, mami, dar am glumit!”

“Bine! Promit că mai luam marshmallows când ajungem la magazinul mare”.

„Și eu promit că n-o să le mai mănânc!”

Să îi spun că nu o cred?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *