Mi-au trebuit aproape 40 de ani să realizez acest lucru, pe propria piele, deși am avut, tot timpul – până acum, convingerea că ne putem ridica singuri, indiferent de greutăți sau experiențe, de traume sau de background.

Am preferat ani de zile să stau în fața ecranului și să evit interacțiunile directe. Nu a fost așa dintotdeauna, dar cert este că n-am fost nicicând miss popularitate. Mi-a plăcut liniștea, singurătatea, numărul mic de prieteni. Mi-au plăcut cuvintele, ideile, scrisul, introspecția. Am stat 11 ani în spatele acestui blog, scriind din când în când, fără a împărtăși ce scriu. Mă simțeam bine în conul de umbră și credeam că îmi sunt autosuficientă.

Acum aproape 7 ani a fost acel acel moment, care a schimbat totul. Am găsit ușa spre propriile neguri și am rămas în ele mult timp, iar singura prezență pe care o doream a fost aceea a soțului meu. După nașterea fetiței mele, această convingere s-a cimentat chiar mai mult. Mă simțeam atât de împlinită și binecuvântată, încât nu îmi doream decât să-mi țin copilul aproape. Ioana mea a venit după o perioadă plină de traume și războiri cu propria minte, o perioadă de frici și frig, o perioadă de căutări și rătăciri, în care nu am vorbit cu nimeni despre ce se petrece în mintea mea. Am fugit de oameni, asumat și conștient.

Acum, după mai bine de 4 ani jumătate de când am devenit mamă (și, iată, mamă de doi) și mai bine de 7 ani (se spune despre 7 că este un număr magic 😊) de când am depășit perioada cea mai grea din viața mea, am spart gheața. O gheață groasă și rece, dură și grea – pentru că mi-am propus un reset deplin, iar anul 2022 aș vrea să fie, pentru mine, anul schimbării, anul care aduce la suprafață o altă versiune a mea: mai deschisă spre lume, mai dornică de a îmbrățișa ceea ce este în jur, mai prezentă.

Am realizat, în ultimul an, ce forță vindecătoare au cuvintele. De când scriu constant, au venit către mine femei uimitoare, cu povești de viață năucitoare, care mi-au întărit convingerea că suntem făcuți pentru a interacționa. Adesea, ne putem salva doar citindu-ne.

Sunt, de puțin timp, membru în cadrul grupului “De meserie, femeie!” și asta m-a ajutat să conștientizez și mai mult puterea cuvintelor. Ironia face că, până acum, m-am ținut departe inclusiv de astfel de grupuri pe rețelele de socializare, ținându-mi ferecate propriile uși și nedorind să le deschid nici pe ale altora. Declicul (pentru că nimic nu este întâmplător) s-a produs acum câteva luni, când am început să scriu în cadrul acestui grup și să observ efectul cuvintelor mele asupra celor de aici. Este un grup în care primează calitatea membrilor, diversitatea subiectelor, impactul și eficiența interacțiunilor dintre oameni. În week-end am participat la prima întâlnire a grupului de după pandemie  

Așa am ajuns să mă întâlnesc față-în-față cu aceste femei minunate și să simt energia și puterea lor, la un loc.  Femei puternice, femei care au trăit experiențe demne de cărți, care au trecut prin traume greu de imaginat, femei transformate de propriile dureri și de urcușul scărilor spre propriul liman, femei care au avut puterea să ia viața de la capăt – o dată și încă o dată și încă o dată, femei care au trecut prin divorțuri și au găsit curajul de a se recăsători, mame singure – mânate de o forță interioară extraordinară de a schimba lumea, femei pasionate de ceea ce fac, femei care au iubit cu totul lor, care au fost rănite, îngenunchiate, umilite și, cu toate astea, au avut puterea de a iubi din nou. Femei-mame extraordinare, care se împart între rolul de părinte și rolul de antreprenor, femei creative, femei care se ajută între ele, se susțin și își îndreaptă coloanele pline de speranță. Femei care, dacă ar conduce lumea, ne-ar fi mult mai bine. Femei care se cunosc pe sine, care au ajuns la vârsta la care știu ce vor și care se pun pe lista propriilor priorități.

Mă gândeam la faptul că femeia din ziua de astăzi începe să pună egal între rolurile ei multiple și acesta este un lucru absolut minunat. Încet-încet, ieșim de sub paradigma atâtor generații de femei, care ne-au crescut și pe noi în spiritul sacrificiului, al vinovăției, al rezistenței și al tăcerii. Tăcerea – acest legământ înscris în codul genetic al femeii, prin care este legată să îndure, să reziste, să facă, fără a spune, fără a plânge și fără a cere ajutorul. Acest cod începe să se rupă, prin forțele unite ale femeilor care se adună laolaltă. Trăim momentul declicului, al conștientizării, al strigătului. Ne știm valoarea, neputințele, limitele, forța și le îmbrățișăm pe toate, deopotrivă.  

Găsesc că este miraculos faptul că, în piramida clasică a lui Maslow,, apare nevoia de schimbare. Nevoia de a fi exact așa cum ești și de a te afișa asumat cu resursele tale, cu plusurile și deficitele. Odată apărută această nouă nevoie de bază, începe acțiunea.

Pentru mine a fost uimitor. Absolut uimitor să iau această baie de energie pozitivă, de zâmbete, de priviri ferme, să ofer, la rândul meu, priviri încurajatoare și zâmbete și îmbrățișări. Câtă forță poate încăpea într-o singură cameră, atunci când atâtea suflete se unesc și vin împreună pentru a se cunoaște și a se susține reciproc.

Vă invit pe grupul “De meserie, femeie!”. Un grup care ocolește nișele și care evită clișeele, un grup care aduce varietate și diversitate, care menține la nivel ridicat calitatea postărilor și calitatea oamenilor pe care îi primește în interior.

P.S. Pentru organizarea evenimentului, alături de Mihaela Ciobanu, admin-ul grupului, am apelat la producătorii/produselor pe care eu le folosesc în mod curent. Așa că nu pot să nu mulțumesc sponsorilor care au îmbrățișat ideea acestei întâlniri și au răspuns afirmativ solicitării mele de a oferi femeilor minunate de aici, surprize cu produse de calitate: Yves Rocher, Optifibre, Sambucol România, Laboratoarele Remedia, Pure Salon.