CÂND SCRIU...

“Numele ei va fi Ioana”

Ioana mea nu s-a născut acum patru ani, ci acum șase. S-a născut atunci pentru că, în ziua în care am trăit cele mai nefericite momente ale vieții mele, gândul bun de care m-am agățat a fost acesta: “dacă voi mai avea o fetiță, numele ei va fi Ioana”. Ioana – ca pe doctorul-om-miracol pe care l-am întâlnit pe ultima sută de metri a unui capitol greu. Medicul-Ioana – o tânără (atât de tânără!) îndrăzneață, sigură, capabilă și neasemuit de empatică, așa cum prea puțini medici mai sunt astăzi. Mi-am dorit ca Ioana-mea să fie ca medicul-Ioana: puternică, dârză, determinată, respectată. Și atât de frumoasă! De la medicul-Ioana am luat curajul de a încerca, iar și iar, să am o Ioana-a-mea.

“Numele ei va fi Ioana. Ca Ioana!”, mi-am zis atunci când urlam în mine de durere și neputință.

A urmat apoi o perioadă grea, a căutărilor – de răspunsuri, de sine, de liniște, de siguranțe – și pașii mi-au mers mai des la o biserică. Mult timp după aceea, am văzut că biserica respectivă avea hramul Sfântului Ioan Gură de Aur. Mult timp după aceea, am realizat că pentru Ioana-mea mă rugam în fața moaștelor acestui Sfânt.

Mai apoi, în sarcina cu Ioana, a fost nevoie de o zi de spitalizare, pentru analize de rutină. În salonul în care am stat, era o singură icoană agățată pe perete: aceea a Sfântului Ioan.

La scurt timp după aceea, într-o duminică, de 7 mai, s-a născut Ioana. Ioana-mea! Pe lume a adus-o, evident, medicul-Ioana.

Ioana mea nu s-a născut acum patru ani, ci acum șase. În mintea mea, la început. Apoi în pântec. Am așteptat-o. Am chemat-o.

Știu că era menit să vină, iar numele ei să fie Ioana.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *