CÂND GĂTESC..., Dulce

Portokalopita cu dor de Grecia și Green Sugar

I-am spus Ioanei să se pregătească pentru a face împreună o prăjitură. Zece minute mai târziu, era îmbrăcată cu o rochiță de vară, peste pijama, cu mărgele la gât și pălaria mea, cu ceasul „de Elsa” și cizmulițele de cauciuc, cu luminițe.

Ei, da… Nu m-am gândit niciodată să mă gătesc, înainte să gătesc, dar azi am învățat de la fii-mea și am hotârât: ne îmbrăcăm frumos, amândouă, și ne apucăm de prăjiturit, ca și cum ar fi vară, ca și cum ar fi vacanță, ca și cum aș fi dormit buștean cu o noapte înainte, ca și cum toate celelalte probleme nici n-ar exista. Așa că… start la Portokalopita, că tot am vorbit de dorul de Grecia cu câteva zile în urmă.

Am luat rețeta originală și am adaptat-o după stilul nostru, pentru că:

– noi nu gătim cu zahăr, ceea ce face ca deserturile noastre să fie anti-carii, anti-agitație și anti-îngrășare (nu că am fi foarte slabi);

– nu am avut acele portocale bio, pe care le culegi din pomii Greciei, așa că nu am folosit coaja fructelor, neavând varianta netratată a acestora.

E important să știm că citricele din magazin sunt tratate cu imazazil (dacă nu optați pentru cele bio, dar nici pentru acestea nu aș băga mâna în foc). Veți găsi la finalul acestui articol câteva informații demne de a fi știute.

Având în vedere că îl alăptez pe Bogdan, iar Ioana abia aștepta să mănânce prăjitura, am evitat să folosesc coaja rasă, chiar dacă am ținut portocalele, aproximativ 30 de minute, în apă cu bicarbonat.

Prăjiturile grecești sunt foarte dulci, iar rețeta originală de Portokalopita cerea 300 (!!!) grame zahăr. Problema a fost rezolvată cu Green Sugar Premium 1:2, îndulcitor 100% natural, din stevia rebaudiana și eritritol. Jumătate din cantitatea de Green Sugar Premium îndulcește cât toată cantitatea de zahăr pe care ar fi trebuit să o folosim, în mod normal, în rețetă.

Ingrediente:

– un pachet de foi de plăcintă (400 gr)

Pentru cremă

  • 4 ouă
  • un praf de sare
  • 1 plic Green Sugar Vanilat
  • 250 ml ulei cocos (sau orice alt tip de ulei)
  • 300 gr iaurt grecesc
  • 1 plic praf de copt
  • pulpa de la portocalele stoarse

(aici, rețeta originală cerea și coaja rasă de la o portocală)

Pentru sirop

  • 400 ml apă
  • 130 gr Green Sugar Premium 1:2
  • 300 ml suc portocale + pulpa lor
  • 1 baton de scorțișoară sau 1/2 linguriță pudră scorțișoară

(aici, rețeta originală cerea și coaja rasă de la două portocale, însă am preferat să folosesc pulpa)

Pentru decor:

  • o portocală tăiată în felii

Înainte de a porni la prepararea efectivă a prăjiturii, am desfăcut toate foile de plăcintă, le-am aranjat în formă de armonică în tavă și le-am lăsat să se usuce, în cuptor, la 100 de grade, timp de 20-30 min.

Următorul pas a fost, după cum v-am spus, să ne aranjăm – eu și fii-mea – pentru mai multă inspirație la gătit. Apoi am fixat copilul pe blatul bucătăriei și a început distracția.

Primul pas a fost să ne murdărim spărgând ouă. Evident că o mare parte a timpului a fost, ulterior, alocată adunării cojilor din bol, ca să nu le crănțănim de prea multe ori, în rezultatul final al muncii în echipă.

Ouăle se mixează cu praful de sare, apoi se adaugă în ele uleiul (noi am optat pentru cel de cocos, topit,în prealabil, la foc mic),

Green Sugar Vanilat, praful de copt și iaurtul grecesc.

Când totul a fost foarte bine mixat, am scos din cuptor foile crocante de plăcintă,

pe care le-am strivit cu mâinile și le-am adăugat peste crema din bol (și pe jos, prin toată bucătăria, dar ăsta e un detaliu). „Nu-i nimic, mami. Dă tati cu aspiratorul”, m-a linișit Ioana, ca să continuăm.

Următorul pas a fost să ung o tavă cu unt și să o tapetez cu puțină, foarte puțină făină, moment în care (Aleluia!), mi-am amintit că am uitat să adaug sucul de portocale în compoziție. Așa că l-am adăugat în acest stadiu, chiar dacă ar fi trebuit pus și mixat odată cu ingredientele cremei.

Toată compoziția se toarnă, apoi, în tava tapetată cu făină, se decorează cu felii de portocală și se dă la cuptor pentru 40 min, la 180 grade.

Cât prăjitura se coace, am pregătit siropul. Se pun la fiert toate ingredientele (apa, sucul stors de la portocale + pulpa, scorțișoara și Green Sugar Premium 1:2), până au dat în câteva clocote.

Apoi l-am strecurat și l-am lăsat puțin să se răcească.

După ce prăjitura s-a copt, am turnat siropul pe toată suprafața acesteia, pentru a fi absorbit în întregime.

Știu că e greu, dar va trebui să așteptați ca Portokalopita să se răcească, înainte de a fi tăiată.

Pasul final, pac-pac, câteva poze pentru Facebook, Instagram și apoi….poftă bună!

Imazazilul este o substanță cunoscută și sub denumirea de enilconazol, sulfat de enilconazol, mononitrat de imazalil, fosfat de imazalil, sulfat de imazalil. În condiții normale de depozitare, portocalele tratate cu o soluție de conține 2000 mg/l imazalil păstrează aproximativ 89% din cantitatea inițială de fungicid la nivelul cojii.

Doar o parte mică ajunge la nivelul fructului. Perioada de înjumătățire a cantității de imazalil în acest caz este de 12-20 săptămâni.

Doza la care nu s-au observat efecte adverse este de 2.5 mg/kg corp pe zi, în cazul câinilor și iepurilor, însă pentru oameni doza maximă stabilită de WHO (Organizația Mondială a Sănătății) este de 0,03mg/kg corp pe zi (conține un factor de siguranță – de 85 de ori mai mică decât doza la care nu s-au observat efecte adverse).

Principalul efect negativ al acestui fungicid este faptul că are efecte cancerigene.

Studiile privind potențialul acestuia de a produce cancer au fost efectuate pe animale. Acestea au dovedit ca imazalilul poate produce cancer în cazul șoarecilor și șobolanilor, în special hepatic și de tiroidă.

S-a observat că influențează negativ și rata nascuților vii, atunci când este administrat în cantitate mare (80 mg/kg). Studiile au fost efectuate pe animale.

Acesta este un iritant puternic pentru ochi, dar unul slab pentru piele. (Sursa:http://cesamancam.ro/imazalil.html)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *