CÂND SCRIU..., Fun Facts

Prima iubire & și alte FunFacts

Ioana este la prima pasiune. 4 ani și două luni – tati, ține-te tare!

De două săptămâni, Ioana e la țară. Aer curat, iarbă verde, lapte de la vacă fericită, zmeură cât cuprinde, mamaie și tataie care îi fac toate poftele visate sau nevisate și… vecinul Costel. Un domn tare simpatic, pe care noi îl iubim mult, rotunjor și rumen în obraji, ca toți oamenii sănătoși și voioși de la țară, cu mersul apăsat și privirea zglobie. Are mereu o glumă pregătită pentru fiecare început de zi, iar dacă stai cu el așa, pe îndelete, la un pahar de vorbă, fii sigur că te pricopsești cu febră musculară la pereții stomacului, de atâta râs. Costel are amintiri din tinerețe demne de nuvele.
O vizitează aproape zilnic pe Ioana și îi aduce mai mereu, câte o surpriză: un ou proaspăt de găină, un măr cules direct din copac, un pumn de zmeură, un greiere abia prins, o șopârlică sau covrigi… Uneori o ia cu el la cules de flori sau nuci (depinde ce oferă natura la momentul respectiv), pe care le îndeasă amândoi în buzunare, ca pe puii de cangur, și merg apoi lent și crăcănați, de teamă să nu piardă „marfa” pe drum. Sunt prieteni de-o viață. Mă refer la viața Ioanei, căci îl știe pe Costel dintotdeauna. A învățat întâi să îl strige doar “Tel” (acum vreo doi ani jumătate), după care l-a promovat la gradul de “Co’tel”, iar vara aceasta, hmmm, a apărut pasiunea nebună.
De câte ori îl vede pe Costel, din depărtare, Ioana dă fuga în casă și își trage pe ea câte o rochiță. Nu contează cum: pe dos, pe față, cu fața la spate – rochiță să fie. Apoi rupe flori din grădină și le prinde în părul încâlcit de vânt și soare, ca toți copiii satului, preocupați de joc și explorări. E gata gătită până apare omul în curtea ei, iar când îl vede, îl privește sfioasă pe sub breton și scutură din poalele rochiței, doar doar să-i spună Costel ceva drăguț.
Acum două zile – mi-a povestit mama la telefon – Ioana s-a trezit buimacă în miez de noapte și a întrebat când mai vine Costel pe la ea.
– Mamaie, eu îl iubesc pe Costel, dar să nu-i spui Mihaelei.
– Bine, mamaie. Nu îi spun. Dar pe Mihaela nu o iubești? (Mihaela e soția lui Costel)
– Ba da. Dar mai mult pe Costel… Și-a adormit la loc, subit, să treacă noaptea mai repede.

_____________________________________

Căci, Doamne, nu m-a rugat niciodată, pentru nimic altceva, mai înflăcărat decât m-a rugat pentru “d-alea de făcut părul creț”.

Și niciodată nu mi-a făcut atâtea promisiuni, despre cum va face “orice, dar orice vreau eu, pe vecie”, dacă îi cumpăr și ei “d-alea de făcut părul creț”.

Și niciodată, dar niciodată nu a stat atât de liniștită la pieptănat, fără să spună niciun “au”, ori de câte ori îi trăgeam prea tare, din greșeală, șuvițele pe bigudiuri.

Și parcă niciodată nu a așteptat mai cuminte, pe scăunel, să ajungă limba mică a ceasului, în dreptul cifrei patru, ca să și le poată scoate.

Asta e. Ioana vrea, mai nou, părul creț…

___________________________

“- Mami, te rooog, dar te rooog, ia-mi și mie niște cătușe de-astea moi, de polițistă!”

Ieri, în Jumbo. Acel loc al pierzaniei, în care te duci după niște casolete pentru depozitare fructe în congelator și ieși cu un cărucior plin cu nimicuri, cărora nu le poți rezista.
Și, Doamne, cum o ador pentru naivitatea asta delicioasă, pentru modul în care își găsește explicații, pentru curiozitatea cu care pune mâna pe fiecare produs, îl întoarce pe toate părțile și îi găsește o logică. În mintea copiilor, toate lucrurile au o logică și o întrebuințare. Toate obiectele sunt de maximă trebuință și, în mod (absolut) logic, toate produsele trebuie cumpărate. “Că de-aia stau așa cuminți, aici, mami, și se bucură când le cumpărăm și spun ‘Mulțumesc, mă Ioana, că ai venit tu azi să mă cumperi’. Ai înțeles, mami? Ele se bucură!”

Faceți o faptă bună! Mergeți la Jumbo! Cumpărați și bucurați produse. Au și cătușe moi. De polițistă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *