Am ajuns să experimentăm și asta :). Ieri, când Ioana și-a rupt una dintre păpușile preferate (culmea!), m-a lovit o idee. De fapt, nu… Prima dată m-a lovit furia, pentru că păpusa respectivă îmi plăcea și mie mult (făcea parte dintr-o colecție cu care ne jucăm destul de des, pe covor, înainte de culcare).

Și atunci, sub impulsul de moment, pe fondul oboselii acumulate (de două zile sunt singură acasă, cu copiii)…am răbufnit o clipă. Una ceva mai lungă, e adevărat. Ioana a plâns, și-a cerut iertare, eu m-am simțit ca ultima vrăjitoare, apoi, când lucrurile s-au reechilibrat, mi-am dat seama de un aspect.

Suntem, din nou, copii, când le cumpărăm copiilor noștri jucării.

Suntem, din nou, copii, când ne așezăm pe covor și ne jucăm împreună cu ei.

Suntem, din nou, copii, când ne doare frica lor de doctor.

Suntem, din nou, copii, când ne arde pe suflet durerea și umilința lor, atunci când sunt hărțuiți la grădiniță sau la școală.

Suntem, din nou, copii, când își fac temele și ne așezăm lângă ei, pentru a da o mână de ajutor.

Suntem, din nou, copii, când le cumpărăm haine.

Suntem, din nou, copii, când îi certăm pentru că și-au stricat jucăriile alese de noi…. Căci, revenind asupra ideii, copilul din noi este cel care alege jucăriile, de cele mai multe ori, pentru copiii noștri.

Ați analizat vreodată procesul pe care îl traversați atunci când le cumpărați jucării? În majoritatea cazurilor, le cumpărăm ceea ce credem că le-ar plăcea lor, când, de fapt, achiziționăm cam ceea ce ne place nouă (mai ales dacă vorbim de copii până în 3-5 ani, care încă nu au anumite preferințe deja formate și ar dori să cumpere tot magazinul, odată, iar alegerea rămâne la noi).

Tocmai de aceea, când își strică jucăriile, uneori nu intervine în scenă adultul din noi, ci copilul din noi – care se simte rănit pentru că jucăria aleasă de el a fost distrusă.

Ce ar trebui să facă părintele-adult în situații similare?

În primul rând, să stea calm 😊. Furia nu are niciun rost (o știm în teorie), însă, până la urmă, nu a spus nimeni că e ușor să te abții de la comportamente neconstructive.

Ce rost are să rănești prin vorbe și pedepse, când copilul este deja rănit pentru că și-a distrus jucăria preferată? Nu faci decât să pui sare pe rană, multiplicand durerea și teama de o eventuală pedeapsă.

Până la urmă, cred că este imposibil ca, din când în când, curiozitatea unui copil să nu-l ajungă până la distrugerea unei jucării. Dacă, însă, acest “din când” se transformă într-o obișnuință, ca părinte ai putea adopta câteva încercări de reguli.

• Ar putea funcționa să stabilești de la început, cu copilul tău, o înțelegere prin care jucăria nou cumpărată nu va fi distrusă.
• Te-ai mai putea gândi și la motivul pentru care copilul tău rupe/distruge jucării: o face des, o face din furie, din curiozitatea de a vedea din ce sunt alcătuite sau, pur și simplu, o face din plictiseală? Lipsa de atenție este, de cele mai multe ori, o cauză comună pentru distrugerea jucăriilor. Dacă îți rezervi timp de joacă, împreună cu el, e posibil ca acest obicei să dispară de la sine. Fii partenerul lui de joc. În fond, și copilul din tine s-ar putea simți băgat în seamă, iar acest lucru nu va aduce decât beneficii stării tale generale, de bine.
• Pe de altă parte, în funcție de vârsta copilului, ai putea căuta să cumperi mai degrabă genul de jucării care nu se rup ușor.
• Amințește-ți motivele pentru care tu rupeai jucării, dacă o făceai. Asta te va ajuta să fii mai empatic și mai înțelegător cu acțiunile copilului tău. Uneori, nici a fi copil nu e chiar floare la ureche 😊.
• Discută! Inițiază dialogul. Întreabă-ți copilul ce simte acum, când jucăria este distrusă. Cum s-a întâmplat acest lucru și, mai ales, ce să nu facă data viitoare pentru a rupe și o altă jucărie.

Și, cred că în cel mai important, este să încerci să repari. Din punctul meu de vedere, a repara ceva este o valoare în sine. Vei transmite, poate, copilului tău, ideea că, în viață, orice lucru stricat mai merită o șansă, înainte de a fi arunct definitiv. În plus, rupturile, zgărieturile, lipiturile șunt izvoarele istorice nescrise ale obiectelor, care dau un plus de frumusețe și autenticitate. Este nevoie să ne învățăm copiii că lucrurile sunt perfecte prin imperfecțiunile lor.