Visul unei nopți de mamă

Visul unei nopți de mamă

Șșșșșșș! Azi vă învit într-un vis. N-am cum să-i spun altfel, pentru că frumusețea nu are început și nici sfârșit.

Mai întâi, îmi doresc mult să fac o paranteză. În creșterea proiectului AntrepreMame merg, pur și simplu, după feeling. Nu analizez nimic, nu caut oportunități. În momentul în care văd un lucru, un serviciu, o idee sau un concept de business care îmi entuziasmează sufletul, care îmi oferă o stare de bucurie pură doar pentru că acel lucru există în țara asta, fără a fi al meu, neapărat… merg înspre el. Ceea ce nu încetează să mă uimească este că toate femeile despre care am scris în AntrepreMame au cel puțin un lucru în comun: spiritualitatea – și, cumva, mă las uimită de acest fapt, pentru că este o dovadă vie a magnetismului, care funcționează. Nu aveam cum să le cunosc dinainte de a le contacta 😊. Este clar că magnetismul între noi, oamenii, există. Sunt atât de recunoscătoare pentru că fiecare episod din AntrepreMame m-a așezat față în față cu ființe extraordinare – mame sau nu. De la fiecare am luat o gură prospătă de bucurie și înțelepciune și sper (din tot sufletul meu, sper) că am reușit să ofer, prin articolul final – cel puțin, aceeași bucurie, înapoi.

Am ajuns la episodul 10. Piciorul broaștei, dacă ne raportăm la “Tânăr și neliniștit”. Dar, dacă va avea cineva răbdarea să citească AntrepreMame, episod după episod, sunt convinsă că va experimenta transformari frumoase, în interior. Toate femeile despre care am scris sunt fascinante, de o fortă minunată, de o creativitate debordantă, de o energie aproape palpabilă. Toate merg înainte!

Pe Monica Groza am descoperit-o prin intermediul propriei sale postări – o fotografie cu o fetiță, îmbrăcată într-o cămașă de noapte diafană, care m-a dus direct în vremurile victoriene. Punct. Exact acolo. Știi cum e când vezi ceva și nu-ți mai poți lua ochii? Așa a fost cu fotografia aceasta, pe care am contemplat-o, efectiv.

Apoi am apăsat pe profilul autoarei, apoi direct pe butonul de mesaj și i-am scris. Mi-am dorit, efectiv, să scriu despre cămășile de noapte pe care le face. Abia apoi am început documentarea pe pagina de facebook și pe site (cumva exact invers de cum fac lucrurile, de obicei).

Să vă spun ce am descoperit? În primul rând, o femeie cu niște zăcăminte incredibile de optimism. Dacă e să fac un top al celor mai optimiste femei din AntrepreMame, dragă Monica, ai câștigat trofeul Biberonul de Aur!

Cine e Monica Groza? O constelație! O “tipă super misto”, cum se descrie chiar ea! O tipă mișto, dar foarte realistă și bine împământată, așa cum îți vei putea da lesne seama din postările ei și din ceea ce face. O persoană relaxată, dar pregătită oricând să găsească soluții rapide. Nu mă panichez ușor. Nu obosesc ușor. Nu știu cum, dar sunt extrem de energică, dacă simt că în urma acțiunilor mele rămâne ceva”.

Dacă în conversația noastră a fost un moment în care am simțit că Monica vorbește despre ea ca și cum ar vorbi despre mine, acela a fost punctul în care a subliniat că Nu mă înțelege greșit, nu sunt energică în bucătărie. Sau la curățenie. Aș putea oricând lăsa pe altcineva în locul meu, ca eu să mă “odihnesc”. Însă, când vine vorba de ceea ce îmi place să fac, sunt foarte muncitoare. Prea exigentă – și de aici, multă lume mă crede inflexibilă. Însă, culmea, eu mă cred extrem de flexibilă… Mai ziceți voi că nu există suflete gemene… 😊)

Ceea ce m-a impresionat în schimbul nostru de idei a fost “biletul” pe care Monica mi l-a oferit spre propria mea copilărie, unde, la țară, aveam pe vremuri o cea mai bună prietenă (tot Mona, pe nume). Împreună cu Mona croiam, zi lumina, hăinuțe păpușilor noastre. Ne doream foarte mult păpuși Barbie, care erau, la vremea aceea, excesiv de scumpe, însă ne bucuram la maxim de păpușile chinezești Barbie-like, acelea cu sâni și siluetă de top model, dar cu păr pus doar pe marginea scalpului, din economie, și chele, evident, în centru (le puneam și păr din fire de bumbac, le tundeam și apoi o luam de la capăt, cu munca în zadar, dar care, paradoxal, ne oferea o satisfacție nemaisimțită).

Am făcut această paranteză pentru că într-acolo mi s-au dus degetele. Pasiunea Monicăi – Groza, de data aceasta, pentru creație vestimentară, s-a născut tot în copilărie și tot din jocul cu păpuși, de la bunica prietenei sale, care era blănăreasă, dar care adesea croia rochițe pentru păpușile nepoatei ei. Admiram mereau modelele, iar pijamalele albe, lungi, cu volănașe și dantela mi-au rămas pe retină și-n sulfet.

Mai târziu am înțeles că nu croitoria mă atrăgea neapărat, cât să desenez haine. Și nu știam să desenez. Imi dăduse o profesoară un șablon și tot îmbrăcam șablonul ăla cu sute de feluri de haine. Apoi am dat de niște reviste și am început să copiez siluete de manechine. A rămas, însă, o pasiune a copilariei. Și, cu timpul, s-a închis pasiunea asta într-un sertărel și am cam uitat de ea. Am devenit inginer de telecomunicații.

Cum lucrurile, în viață, nu sunt întâmplătoare, acum 3 ani, fetița Monicăi și-a exprimat dorința de a face un curs de creație vestimentară. Monica nu a găsit o ofertă pentru copii și a înscris-o la un curs de adulți unde, pentru că era minoră, a fost nevoită să o însoțească la fiecare lecție. Cel mai probabil, din subconștientul meu s-au retrezit atunci pasiunile copilăriei. Simțeam că-s iar copil și desenez. Fără să gândesc vreo clipă, cursul ei m-a ajutat și pe mine.

Am ales rochițele de pijama doar din dorința de a aduce la viață cămășuțele acelea de păpuși care mi-au fascinat copilaria. Am zis că trebuie să văd păpușile mele vii, îmbrăcate cu rochițe diafane albe, cu volane și dantelă. Aș fi putut foarte bine să le transpun în rochițe de zi și, cel mai probabil, aș fi avut mai mult succes, însă, fiind doar o pasiune, un vis, negândind niciodată că voi face un business, am rămas doar la pijamale regale.

V-am povestit că atunci când am văzut cămășile de noapte create de Monica, am uitat să respir. Dincolo de frumusețea lor, îmi părea că am avut un déjà vu desprins dintr-o altă viață, de parcă îmi aminteam perfect moliciunea și blândețea materialului, textura dantelei, foșnetul poalelor… A fost incredibil! Am vizualizat-o pe Ioana mea într-o astfel de cămășuță și mi-am droit-o, pentru ea, din momentul în care am văzut-o.

Cămășile de noapte ale Monicăi sunt pentru orice fetiță care mai crede în basme și în povești, în lumea fantastică a prințeselor curajoase și neînfricate, în magie.

Motivația”, pentru mine, vine din dorința de a face altceva decât ce făceam la birou. Cred că e loc sub soare pentru orice mic antreprenor. Și depide de fiecare ce domeniu își alege și cât efort depune pentru reușită. Eu sunt conștientă că ceea ce îmi doresc eu să aduc în fața “publicului” nu e ceva ușor de “digerat”. Așadar, consider că e mai mult un hobby, nu o afacere. O plăcere, o activitate de destindere. Depun, însă, foarte mult efort, pentru că sunt… exigentă, așa cum m-am caracterizat mai sus. Și nu îmi permit luxul de a face un lucru de mântuială”.

E UȘOR DE GESTIONAT UN BUSINESS DE NIȘĂ?

Să trecem la partea practică a poveștii. Dincolo de frumusețea diafană a rochițelor pentru noapte, business-ul Monicăi (www.copatiliu.ro) este, clar, unul de nișă, care se adresează unui segment bine conturat de clienți. Așa că am fost foarte curioasă să aflu dacă, dincolo de satisfactia (îmi imaginez – fără margini) pe care o are când creează așa minunatii, există și satisfacția unui business care curge fluent.

Din păcate, nu este un business care să aducă vânzări cu nemiluita sau comenzi de nu le poți duce, spune Monica. Oamenii (mămicile. în mod special) sunt foarte reticenți. <<Cum o camășută de pijama? Cum să fie rochie pentru noapte? Cum alba? Cum cu așa volane? Cum așa de scumpă?>> Sigur că am un răspuns pentru fiecare întrebare și nu doar ca să îmi justific munca… ci doar ca să arăt că o rochiță poate aduce fericire și zâmbete și povești magice. Trebuie doar să vedem dincolo de niște bariere și, poate, frustrări personale. Să lăsăm copiii să fie în lumea poveștilor, dacă ei vor. Povesti cu prinți și prințese, la asta ma refer…

Când ești creator de frumos, ai abonament la Inspirație, mie îmi e clar acest lucru. Am observat de-a lungul timpului că oamenii pasionați de ceea ce fac, au resurse nebănuite de nesomn și creativitate, iar acestea se află în ei. Creatorii sunt ei înșiși un filtru, care iau informația din jur, o stochează și apoi o metamorfozează în creații fabuloase. Monica se inspiră din povești, din amintirile pe care le are de pe vremea când se juca cu păpuși, din era victoriană și puțin înainte de aceasta, din acele lucruri care azi au început să apună: lenjeriile/cearșafurile albe de la bunici si străbunici, cu danteluțe și volane, scrobite si apretate, călcate și păstrate cu grijă, pentru că atunci (și, dacă ne gândim bine, chiar nu a trecut atât de mult de la acel “atunci”), fiecare parte din zi și fiecare nevoie a ființei era tratată cu respect: de la ritualul trezirii, al îmbrăcatului pentru ziua nou începută, până la așezatul meselor și, mai apoi, la momentul somnului.

Am pierdut, din păcate, acele bucurii și acel cult pentru momentul prezent, iar creaíi precum cele ale Monicăi nu fac decât să ne ajute să ne reîintoarcem la micile bucurii autentice, la ființa noastră, de fapt.

CARE SUNT COSTURILE UNUI BUSINESS DE NIȘĂ?

Am abordat cu Monica și subiectul prețului. Fac asta în articolele AntrepreMAME și mă bucur când văd transparență și asumare din partea creatorului. La postările de promovare ale Monicăi am citit inclusiv comentariile oamenilor, pentru că m-a interest să văd reacția acestora vis-à-vis de cămăși. În fond, știu că produsele ei nu se adresează tuturor, nu pot fi înțelese sau apreciate de oricine. Am remarcat comentariul unei bunici care, după ce a admirat produsul, a conchis că este prea scump. Mi-a placut mult asumarea cu care Monica vorbește despre produsul ei și faptul că acesta nu se adreseaă oricui.  Clienți sunt, nu mulți, dar sunt. Și toți cei care au făcut comandă la noi, au avut doar feedback bun, ne-au lăudat și apreciat. Avem clienți care au revenit de mai multe ori, iar acest aspect nu poate decât să mă bucure și să îmi dea încredere. Profilul clientului nostru e sigur din categoria celor cu venituri medii și mai sus, DAR, înainte de toate, clientul nostru este acela care poate recunoaște calitatea unui produs, iar această calitate să conteze în alegere. Sunt și foarte multe persoane care comentează prețul. Consider, însă, că nu ei sunt targetul meu. Nu vreau să jignesc pe nimeni. Nici eu nu îmi permit creații de la Channel sau Zuhair Murad sau Ellie Saab…. Și nu-i întreb pe creatori de ce sunt așa de scumpe.

Cămășuțele de noapte de la Copatiliu costă între 150 – 200 lei, în funcție de model (aveți aici link-ul direct). Ele pot fi comandate individual sau în set cadou, alături de un ursuleț pufos, realizat manual. Ioanei mele i-a plăcut foarte tare ursulețul și I l-a dăruit cadou lui frete-su, să se joace cu el “doar cât stă ea la grădiniță.

Așadar, costurile unui business de nișă nu implică doar o triere categorică a clientelei, ci și un risc asumat al faptului că, produsul tău, nu este înțeles de oricine. Un business de nișă nu are voie să facă rabat de la calitate sau de la standardele pe care și le-a propus initial.

CE ÎNSEAMNĂ COPATILIU?

Copatiliu înseamnă Portocaliu  în limba bebelușei mele, Rebeca. Ii plăcea foarte mult o rochiță portocalie când era mică și mereu voia să se îmbrace cu ea. Când o întrebam “cu ce te îmbraci?” spunea “cu aia copatiliu”. Mi-a plăcut așa de mult cum spunea ea, încât mi-am promis că trebuie să duc acest cuvânt mai departe.

Iar atunci când am hotărât să pornesc pe drumul acesta cu rochițele, mi s-a părut cel mai potrivit (pentru mine). Cei din jur mi-au spus că nu e un nume care să răsune, că este un cuvânt greoi, nu te duce cu gândul la nimic etc.

Și, cred că atunci, cu atât mai mult mi-am dorit să îl fac cunoscut.

Copatiliu, șite-ul pe care veți găsi aceste minunății, s-a născut în 2020, exact înainte de pandemie. De fapt, magazinul online a apărut în pandemie. Deja era prea târziu să dau înapoi. Comandasem rochițele elegante și erau pe drum.

Copatiliu are trei categorii de produse:

„rochițe de poveste“, adică rochițe elegante pentru bal/petrecere/evenimente,

– colecția de cadouri premium pentru botez (sau baby shower),

–  rochițe regale de pijama – colectia Somn-Ușor (cea care mie mi-a tăiat răsuflarea și m-a determinat să scriu acest articol).

Proiectul acesta despre frumos nu se oprește aici. Sper ca în curând să semnez o colaborare pentru niște fustițe tutu made în România și, din toamnă, să mai aduc o colecție frumoasă de rochițe și nu numai, din Spania. Am planuri multe, sper să iasă toate și să fie pe gustul cât mai multor privitori”.

V-ați întrebat, poate, cam cât durează procesul creației, de la idee la produsul finit.

Am multe modele care mi se plimbă prin gând. Unele deja așternute pe hârtie. Altele nu. Unele greu de realizat (în sensul că durează mult timp). Încerc să aleg ceva mai ușor, să fac un compromis, ca să nu sară prețul și mai mult decât necesar. Fiecare cusătură costă, fiecare dantelă în plus – costă, fiecare nasture, fiecare volan. Am un model de vară cu ajur… încă nu m-am putut hotărî dacă să îl dau la făcut sau nu. Crearea ajurului durează câteva ore bune. Se face doar manual. Nu e ușor deloc. Dacă e o rochie cu volan amplu, am nevoie de metri întregi de fire scoase și cusătura decorativă. Iar eu încă nu am reușit să targetez, prin reclama mică sau organic, pe facebook, tipul acela de cumpărător care ar aprecia valoarea unui astfel de produs. Deci, cel mai probabil, voi amâna acest produs pentru vara lui 2023.

Croitoreasa mă ajută, după ce eu am modelul destul de bine definit în minte sau pe hârtie, cu sfaturi despre material, dacă se pretează poplinul sau nu, dacă ar merge din in sau țesătură de bumbac. Apoi ea face tiparul, prima variantă, vedem cum ne place, ce mai schimbăm. Și apoi vine varianta finală și tiparul final, pe care îl multiplicăm pentru plaja de mărimi pe care o dorim. Și cam atât. Apoi așteptăm comenzi. Nu îmi permit stocuri prea mari acum.

MONICA GROZA – MAMĂ GROZAvă, COPII GROZAvi, CONCEPT GROZAv

Am lăsat pe final cireașa de pe tort. Monica este mama de patru grozavi, cum spune chia rea. Cum e să fii mamă de patru, cu atâtea resurse de creativitate care vor să iasă, să se manifeste și care cert imp pentru asta? Aceasta a fost una din primele întrebări pe care le-am avut în minte când am cunoscut-o, cunoscându-mi atât de bine și experiența personală. Eu, de exemplu, simt aproape mereu nevoia să scriu și nu pot, pentru că trebuie să mă divid pentru cei doi minunați, ai mei. Și, recunosc, uneori îmi e greu. Mă frustrez, îmi vin lacrimile în gât, pentru că unul adoarme greu, altul mânâncă foarte încet. Dezordinea este colocatar cu noi și atunci nu mai rămâne timp pentru acele nevoi ale sufletului meu, pe plaja zilei. Cum reușește Monica să îmbine un business, cu rolul de mama a patru copii mi se părea un mister. Dar nu este… E doar GROZAvă!

Nu știu să îți spun cum reușesc. Dacă e ceva ce musai, musai vreau să fac, iau copiii lângă mine, le dau niște jucării, niște creioane, fac cumva. De foarte multe ori sunt bunicii cu noi și avem ajutor nemărginit. Dacă copiii ies afară cu bunicul, eu am tot timpul din lume. Nu știu cum va fi când voi reveni în câmpul muncii, la birou, cu program, cu treabă, cu alte preocupări etc. Dar nu mă gândesc. Mai e până atunci și voi găsi sigur cea mai bună soluție, la fața locului. Acum nu am un program. Dacă Rebe e la școala, Mede e la grădiniță și gemenii au 3 ore de somn, am timp să fac câte ceva. Apoi, seara, când mai stă șotul cu ei și oricând se ivește o mică fereastră, reușesc să fac diverse…

Pentru rochițe lucrez cu o croitoreasă. Discutăm ideea, facem variante, că nu iese de la început exact cum e în desen sau poate nici desenul nu e exact ca în mintea mea. Apoi mai sunt materialele, că nu se așează așa cum cred eu…și așa mai departe“…

V-am spus că Monica este u resursă fascinantă de optimism. Am lucrat mpreună la acest articol pe fundalul contextului alarmant și îngrijorător: războiul din țara vecină, așa că nu aveam cum să nu atingem și acest subiect. Este, de fapt, un subiect aflat în gândurile fiecărei antreprenoare. Cum trăim realitatea zilelor acestei perioade (frica, cenzura, libertăti restrictionate, tensiune, conflictul de lângă graniță?) versus realitatea din noi – aceea frumoasa, de mame, de femei, de artiști, de oameni care vor o lume mai bun? – iată un subiect care ne preocupă pe toți. Am întrebat-o acest lucru și pe Monica, iar răspunsul ei este menit a ne fi de folos nouă, tuturor.

Primele zile în care a început războiul eram dependentă de știri. Să aflu tot, să discut cu soțul, cu prietenii, să caut în istorie ce a mai fost, să fac o mie de scenarii etc. Mi-am pus frână gândurilor într-o zi, pentru că nu era nimic sănătos pentru mine. Nu funcționam cum trebuie, de teamă. M-am pus repede pe picioare, pentru că am mai trecut prin atacuri de panică, depresie și stări negative și am învățat să le gestionez cât de cât. Mă informez în continuare, scurt. Mă gândesc cât de nasol e, cât de trist, cât de barbar. Dar îmi permit să fiu și egoistă și să alung gândurile rapid. Trebuie să îmi vâd în continuare de viață, să o trăiesc frumos atât cât se poate. Ajutăm dacă e nevoie, contribuim acolo unde putem, ne implicăm acolo unde știm că putem face ceva. Dar ca să mă încarc non-stop cu stare negativă și să nu mai funcționez, nu ajută pe nimeni. Nu oprește războiul, nu face milioanele de oameni răniți să fie mai bine, ba mai mult, transmite tensiune copiilor mei și se destramă armonia și liniștea, în casă. Asa că, încerc, pe cât posibil, să nu mă las extrem de afectată. Să primeze faptul că acum e încă liniște și pace aici și că putem zâmbi fără teamă.

Pe Monica o puteí găsi aici:

Facebook: https://www.facebook.com/copatiliu

Site: www.copatiliu.ro

Iar aici, o puteți vedea pe “păpușa mea”, Ioana, în cămașa de noapte Copatiliu <3. Orice fetiță are dreptul să știe adevărul: acela că este o prințesă, dacă dorește :).

Leave a Reply

Your email address will not be published.