Cand Mamicesc..., CÂND SCRIU...

Ziua lui “DA”  (sfat pentru mamele care cred că nu fac lucrurile întocmai bine)

Ați văzut filmul? “Ziua lui DA”? Acela în care doi părinți decid să ofere celor trei copii ai lor o zi în care să nu le interzică nimic. Practic, acceptă provocarea de a spune “da”, la orice.

Faină comedie…

Ieri am zis să mă distrez și eu, acasă, cu Ioana și Bogdan, și să adoptăm o zi a lui Da, gândindu-mă că lucrurile vor sta foarte bine la final (“Ioana e super-cuminte, Bogdi – la cele 3 luni, super-liniștit. Nothing can go wrong, iar eu o să fiu o mamă super-cool”).

Așa că am luat startul cu “Da” de dimineață, fără să stau pe gânduri și fiind convinsă că nimic nu va fi altfel decât în celelalte zile. 

Știi, e o vorbă: mai bine nu te scarpini, dacă nu te gâdilă, dar curiozitatea a ceea ce se putea întâmpla a fost mult prea mare, pentru a pune ideea “zilei lui Da” în sertar. 

I-am zis Ioanei că poate face tot ce dorește ea, o zi întreagă, fără să îi spun “nu” la nimic. 

– Olice, olice, mami? Daaaa??? 

– Orice, iubita mea, dar sunt convinsă că tu ești foarte cuminte. Hai, acum, la masă. Ce vrei să mănânci (la micul dejun)? Ou cu avocado, unt cu gem, pâine cu smântână?

– Înghețatăăăă!!!!

(“Ok… Puteam prevedea asta? Puteam!”) N-am început prea bine, dar era “ziua lui Da”. Nu ar fi dat chiar bine să-i spun copilului că are voie să facă ce vrea, apoi să retrag tot, cinci minute mai târziu. Unde ar fi dispărut mama super-cool? Așa că… înghețată… Și nu oricum. Ioana și-a luat singură cutia din congelator, lingurița din sertar și zuuup, pe canapea, în sufragerie, de parcă brusc îi crescuseră aripioare pe glezne.

Cum nu era suficient acest soi de libertate delicioasă, a urmat un “Mami, pot să mă uit la desene cu Barbie?”.

(“F**k, nu! Gata cu Barbie! Hai, zi-l pe nu, să sune da. Să te văd!)

– Iubita mea, sigur că poți, dar ești sigură că vrei cu Barbie? Uite, am o idee mai bună. Ce zici de Masha?

– Niet! (La Masha se uita doar cu Ulsu’Tataie – adică taica-miu. Fără el, probabil desenul n-are farmec). Ce zici de Belle? Ariel? Fixiki? Fiecare variantă a primit un “Ăăă, nu”, până ne-am oprit la Madagascar 2.

O oră mai târziu… 

– Mami, pot să tund păpușa?

(Aaaaahhh!)

– Ioana, este păpușa ta. Dacă vrei să o tunzi, o poți face, dar vreau să știi că părul nu îi va mai crește…

– O să îi clească, o să vezi! 

– Ioana, ai încredere în mami. (“Să o iau puțin la sentiment…”). Nu îi va crește părul la loc. Mami nu te minte! (“Aha! E bună direcția!”). Păpușa o să plângă (“Serios? Mami nu te minte?”)… Ea vrea să aibă părul lung (“Tot insiști?”). 

Chestia asta cu atingerea corzii sensibile la copii, nu prea ține, în ziua lui Da. Între “pot să tund păpușa, dacă vreau” și “păpușa plânge fără păr”, copiii vor auzi mereu doar prima parte.

Am lăsat-o să decidă. În fond, ar fi ajuns și la punctul ăsta, mai devreme sau mai tarziu, așa că una din cele cinci Else pe care le are este acum Sinead O’Connor pe varianta blondă, cu buton luminos al melodiei „Let it go”. 

Satisfacția tunsului a durat, evident, până n-a mai avut ce tunde, moment de care începeam să mă tem tot mai mult, cu fiecare șuviță blondă care cădea pe covor.

A urmat un „Mami, pot să fac acum baie cu bilă?”. La noi, bila este sarea efervescentă, care pentru Ioana reprezintă încântarea maximă atunci când face baie. Într-un fel am răsuflat ușurată, pentru că atât timp cât e în baie, lucrurile sunt chill. Problema e că baia, pentru ea, poate dura ore, fără să o aud că vrea afară. Doar îi reîncălzesc apa, frecvent, să nu se răcească prea tare.

Pe scurt, au urmat:

– „Mami, mă lași să desenez?” – lucru care s-a concretizat printr-o dungă albastră pe tot peretele, de-a lungul scărilor, făcută cu carioca permanentă, pe care, ulterior, a încercat să o șteargă cu degețelele (asta pentru că „Da”—ul meu nu a fost urmat de întrebarea „Unde vrei să desenezi?”).

– „Mami, pot să tai hârtii” – o altă pasiune a ei, de când a descoperit foarfeca, și care se termină, mereu, cu taică-su ușor nervos, măturând sau aspirând zeci de hârtiuțe mici, mici, mici – gen confetti, căci tăiatul hârtiei e singura activitate la care Ioana demonstrează răbdare de ascet.

Au urmat ceva dezordine la ea în cameră și probatul tuturor rochițelor din șifonier, ceva mai mult televizor și ceva refuzuri la mâncare, până am convenit împreună varianta optimă. Ceea ce am descoperit la final de zi, însă, este că am inițiat „Ziua lui Da” pentru a o cunoaște pe Ioana mai bine dar, în fapt, am ajuns să mă văd mai bine pe mine, ca mamă.

Am descoperit că:

– răbdarea mea are limite destul de mari, dar nu primează în fața promisiunilor pe care le fac copilului meu.

– m-a supărat dezordinea făcută în jur, părul de păpușă de pe jos, hârtiuțele răspândite prin casă, dunga (în plus) pe perete, dar ordinea am făcut-o împreună și asta a contat cel mai mult.

– fiecare acțiune dorită de Ioana a început cu „Mami, POT SĂ?”, în ciuda faptului că știa atât de bine că răspunsul meu va fi, invariabil, DA. Dintr-o altă perspectivă, acest lucru m-a făcut să fiu mândră de mine, pentru că am reușit să sădesc în Ioana acest principiu atât de important (mie) – de a cere permisiunea. Insist ca Ioana să ceară voie, de fiecare dată când vrea să facă ceva, și să aștepte să i se ceară voie, atunci când altcineva intreprinde o acțiune care o implică.

Am realizat că (haha, spre deosebire de filmele americane, în care o astfel de zi duce la haos), copilul meu are dorințe atât de normale și specifice copiilor, care vin din curiozități și din dorința de a-și demonstra că poate face un lucru, de a-și exersa abilitățile (tunsul, tăiatul, desenatul, spălatul singură etc).

De aceea, mami, tu cea care citești, îți recomand să îți aduni toată răbdarea și să îți oferi ție și copilului tău o zi a lui Da. Este un fel de dublă evaluare – a ta și a copilului tău, în același timp, pentru că vei descoperi atât limitele lui, cât și pe ale tale. Vei vedea care sunt dorințele ascunse ale celui mic, pe care nu le pune în practică din cauza „nu”-ului cu care l-ai obișnuit dar, mai important decât atât, vei vedea până unde poate merge, în cazul permisiunii totale. Doar stai în preajma lui, pregătită să oprești lucrurile atunci când apare, la orizont, un pericol real.

Adoptă Ziua lui Da fără teamă și fără să pornești la drum, proiectând un „Vai, dacă îl las să facă ce vrea, o să dărâme casa”. E foarte posibil să fii surprinsă că lucrul ăsta nu se va întâmpla. Vei descoperi, poate, nivelul de autoreglare al copilului tău, pe care îl are până în momentul de față și, într-un fel, vei vedea cât din îndrumările/regulile tale au fost interiorizate, până la vârsta actuală.

Nu în ultimul rând, sunt convinsă că te vei vedea cu alți ochi: mai blânzi, mai binevoitori și mai mândri, pentru că vei descoperi că fiecare limită autoimpusă a copilului tău, de fapt, ți se datorează. O va accesa nu de teama unui „nu”, ci pentru că așa a învățat, deja, de la tine, ce este bine!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *