Sunt zile în care învățăm despre viață mai mult decât am învățat în toată viața noastră de până acum…

E greu să fii ANTREPRENOR? NU… Pentru că nimic nu e mai frumos decât să faci ceea ce îți place, cu pasiune, să te așezi în liniște la masa de lucru, la laptop, în atelier sau oricunde ți-ai creat tu colțul de evadare și relaxare prin pasiune. Când faci ceva cu pasiune, nu simți că muncești.

E greu să fii MAMĂ? NU… pentru că nimic nu e mai înălțător decât să fii alături de ei, de micuții cărora le-ai dat viață și care te iubesc necondiționat, cu toate defectele și neajunsurile tale, cu toate nesiguranțele sau motivele de mândrie, cu toate ale tale – în plus sau în lipsă.

E greu să fii MAMĂ și ANTREPRENOR? O, DAAAA… Adesea e cumplit de greu. Pentru că, uneori, pasiunea pentru ceea ce faci te fură atât de mult, încât MAMA din tine se diminuează și e mai puțin acolo, lângă cei mici (sau mai mari). Alteori, problemele cu cei mici o activează pe MAMĂ atât de mult, încât ANTREPRENORUL nu mai poate sta în scenă. Și în aceste situații, furtuna e doar în mintea ta, care poartă vina de a nu fi în ambele roluri, concomitent.

Pentru mine, ultimele săptămâni m-au învățat despre antreprenoriat și despre maternitate mai mult decât aș fi învățat la cursuri dedicate. M-au pus la pământ și m-au înălțat, apoi, cu o siguranță fantastică. Am învățat că nu poți, oricât ai vrea, să controlezi unele situații.

PLANUL ERA să organizăm târgul în mai, apoi să mă internez cu băiețelul meu liniștită, pentru operație (o problemă din naștere, corectabilă, Slavă Domnului, dar cu mici riscuri, așa cum e orice operație).

PLANUL A PICAT pentru că vântul a distrus în 10-15 minute o muncă asiduă, de 3 luni, o strategie de comunicare derulată impecabil, plus 20 de corturi a căror investiție a lăsat o pierdere destabilizatoare, plus investiția în materiale vizuale și social media care s-a dus pe apa unei seri de vineri. M-am simțit neputincioasă. Pentru prima dată, toate emoțiile mi s-au scurs ca apa pe țevi, au lăsat un gol, efectiv. Pentru jumătate de oră, am fost incapabilă să gândesc o soluție de moment. Pentru prima dată, vă jur, m-am simțit ANTREPRENOR și am fost panicată, pentru că nu era vorba doar de mine în povestea aceasta. Nu era vorba de un proiect căruia i-am depășit termenul sau de un site pe care nu l-am terminat în ziua promisă. Era vorba despre zeci de oameni cu bagajele la ușă, care a doua zi urmau să vină să își prezinte creațiile.

PLANUL atât de bine pus la punct destabiliza tot ce urma a fi planificat inclusiv în viața mea personală, ulterior – operația băiețelului de 2 ani, vacanța, implementarea altor proiecte.

Data nouă a AntrepreMAME Bazar a depins mult de alte evenimente care se desfășoară în locația Dinamic Parc (mai exact campionate de fotbal pentru copii – iar lipsa unui răspuns clar, a unui week-end în care să putem relua totul a fost la fel de bulversantă, câteva zile. Pentru că în astfel de situații, câteva zile înseamnă dureri de ulcer. Nu glumesc. Am somatizat totul și am ajuns la camera de gardă cu o iritație urâtă, pe tot corpul. O iritație care i-a făcut pe medicii de acolo să pregătească inclusiv adrenalina, în cazul în care s-ar fi întins și mai sus de buze. Am stat 3 ore pe perfuzii și am revenit la spital la 12.00 nopatea și la 6.00 dimineața, pentru tratament. În toată povestea asta, buzele arătau cel mai misto. Free botox. 😊

Dincolo de glumă, însă, în capul meu era un vuiet: când fac târgul, cum merg la operație cu Bogdi, de ce nu respiră bine Ioana  (fetița mea de 6 ani, care între timp a mers cu taică-su la ORL și a început să ia a cincea doză de antibiotic pe sezonul acesta – o nouă infecție respiratorie).

E greu să fii ANTRPRENOR? Băi, da… cand se adună toate, DA! Și nu le poti spune, nu le poți striga, pentru că ți-e frică să nu fii judecat. Unii spun că nu esti profi ca antreprenor, alții că de ce îți trebuie antreprenoriat, în loc să fii mamă și să te ocupi de copii. Și ți-e rușine în tine că nu le poți face pe toate, că nu le poți scoate pe un raft, ca să le iei pe rând. Uneori, LUCRURILE NU POT FI LUATE PE RÂND. Trebuie rezolvate haotic, pentru că timpul e scurt și trece repede.

Internarea de trei zile cu Bogdi a fost, pentru mine, un tăvălug de emoții. Cu o zi înainte de a fi operat, un alt băiețel din salon trecuse printr-o operație relativ similară, iar acel băiețel a fost adus direct mamei, după 40 de minute de operație. Îmi fixasem în minte acest reper de 40 de minute… Știți ce înseamnă să nu-ți primești copilul înapoi după 45  de minute de la intrarea în sala de operație? Acele 5 minute sunt cumplite. Dar știți ce înseamnă să nu-l primești nici după o oră și jumătate de la operație? Mori puțin câte puțin, pentru că nu știi nimic. Nimic…

Înainte de operație am semnat un teanc de hârtii. Le-am citit în diagonală. “E protocol standard”…mi-am zis. Acum, îmi apăreau în minte imagini fotografice ale documentelor semnate. “Riscurile anesteziei”, “cazuri rare de deces”… toate astea mi se rostogoleau în minte.

Mi l-au adus pe Bogdi după 3 ore de la operație, pentru că fusese ținut la reanimare, sub control, până s-a trezit. Am uitat că mi se spusese că va fi ținut la reanimare. Am uitat complet. 3 ore! 3 ore în care mintea îți devine dușman și face cele mai cumplite scenarii. 3 ore în care nu mai exiști tu, ca nimic – nici ca femeie, nici ca antreprenor, nici ca mamă pentru copilul de acasă – care, culmea, între timp, primește de la medic recomandare urgentă de operație de polipi.

E greu să fii ANTRPRENOR? Mai ești antreprenor, de fapt, în astfel de momente? Uiți. Timp de 3 ore uiți că există niște zeci de oameni care așteaptă acel eveniment în care tu te-ai implicat cu totul, să iasă perfect. Pare totul dint-o altă realitate.

O experiență ca asta, în spital, te marchează pentru totdeauna. Dar te ajută! Te ajută să vezi că micile eșecuri, micile pierderi, micile certuri, micile nereușite, micile respingeri, micile nepotriviri… Sunt nimic. Sunt oportunități de respiro și de zâmbet calm.

Adevăratele dureri le-am văzut eu, în aceste trei zile. Copii cu probleme atât de grave, încât mi-e greu să le descriu. Mame cu ochii stinși, dar cu un zâmbet permanent implantat pe fața. Pentru că trebuie, pentru că în fața copiilor lor bolnavi trebuie să zâmbească a putere și siguranță.

Bogdi și cu mine suntem bine! Dar am lăsat acolo un univers de durere. De speranțe care flutură în vânt ca un drapel sfâșiat. Si totuși, flutură…

Am lăsat acolo copii răgușiți de atât strigăt prelung după mami a lor. Copii speriați de halatele medicilor, pentru că nu mai pot îndura atâtea injecții, perfuzii, schimbări de pansament, atâtea cabluri și furtune și sonde. Am lăsat acolo atâtea mame care au pierdut șirul zilelor de când sunt în saloane.

Medicii de copii sunt îngeri. Să redai copilaria unui copil este cel mai înălțător lucru de pe pământ.

Dar medicii de mame? Nu există… Nu există medici pentru mamele cu copii bolnavi. Și nu există sondă în care să își poată vărsa durerea.

În prima noapte, acasă, Bogdi a făcut febră. Nu a avut tratament din spital, nu mi-au dat antibiotic, așa cum am văzut că au primit ceilalți copii din salon. Știi ce înseamnă să crezi că s-a omis antibioticul chiar în cazul copilului tău? Știi ce înseamnă să-ți imaginezi că a făcut infecție de la operație? Să fii pregătit să te încalți să ajungi iar la urgență cu el? Să nu știi ce să faci cu copilul celălalt, tot mic și el, în cazul în care te internezi iar? Să nu știi ce să faci cu TÂRGUL și cu zecile de oameni pregătiți, în cazul în care urmează iar o internare? PRIMA NOAPTE ACASĂ A FOST CUMPLITĂ. Până a scăzut febra, cu împachetări și antitermice, cu vomă și apatia specifică unui copilaș bolnav.

Mi-a fost foarte, foarte greu să îmi reintru în realitatea de acasă – cea de antreprenor, de târg, de comunitate. După experiența din spital, după ce am privit atâtea mame strivite de durerea de a sta în spital zile, săptămâni… e greu, e greu să scrii postări vesele.

Viața continuă. Eu trăiesc o stare de recunoștință fantastică pentru experiența avută, pentru rescrierea de convingeri, pentru scara restabilită a ceea ce e cu adevărat dramatic. Dar experiența în sine, când o trăiești, este cumplită.

Vă scriu vouă – antrepremamelor din comunitate, cu o sinceritate debordantă, pentru că mi-au luat-o degetele la trap și au tras cortina gândurilor mele. În general, sunt un om închis, care nu spune, care nu strigă. Le rezolvă în el. Și reușește – dar nu știu dacă asta e soluția cea mai bună. Vă scriu vouă, tuturor – că acest Târg a fost organizat și reorganizat cu mult suflet, dar și cu framântări, cu entuziasm și nesiguranțe, cu un amalgam de stări contradictorii.

Acest targ este MATERIALIZAREA REALĂ A STATUTULUI DE MAMĂ ȘI DE ANTREPRENOR, atunci când TREBUIE să fii la potențial maxim în ambele roluri și ambele roluri sunt greu încercate!

Așa că vă aștept să veniți! Să le vedeți pe antrepremamele expozant, să aducem tribut rolurilor colosale de antreprenor și de mamă, pe care le avem în fiecare zi și pe care le îndeplinim, adesea, cu puteri supra-omenești.

E greu să fii MAMĂ? Cel mai adesea, NU.

E greu să fii ANTREPRENOR? Cel mai adesea, NU.

E greu să fii MAMĂ și ANTREPRENOR? DA! Când lucrurile scapă de sub control, în ambele roluri, și e nevoie să fii prezentă pe două fronturi… Atunci, atunci simți cum picioarele ți se afundă în mlaștina neputinței, dar mâinile îți devin aripi cu gheare, cu care te agăți de orice, să răzbești!

Mamele sunt îngeri.

Mamele Antreprenor sunt supereroi!